Regional

Bălți: În 2023, municipiul va primi din bugetul de stat mai puțini bani pentru reparația drumurilor

Cu drumuri pline de gropi și mai puțini bani pentru reparația lor. În anul 2023, municipiul Bălți va primi din bugetul de stat cu 800 de mii de lei mai puțin pentru renovarea drumurilor. Suma totală de 35 milioane de lei este prea mică pentru a răspunde tuturor solicitărilor localnicilor, spune primarul Nicolai Grigorișin. Anual, municipiul Bălți are nevoie de peste 100 de milioane de lei doar pentru reparația străzilor.

imagine simbol
Sursa: imagine simbol

„Noi aven 222 de kilometri de drum. Pentru a le repara capital avem nevoie de 3 miliarde de lei. Iată de ce, atunci când primim doar 35 de milioane de lei, putem doar să plombăm străzile. Nu mai vorbesc despre faptul că trebuie să reparăm strada Kiev, unde lucrările costă 260 de milioane de lei. Avem și strada Dovator, care costă 120 de milioane de lei”, explică primarul municipiului Bălți, Nicolai Grigorișin.

Astfel, dacă în 2022, primăria a primit 35 de milioane 841 de mii de lei pentru reparați străzilor, în 2023, suma va fi de 35 milioane 56 mii de milioane, deși costurile au crescut pe fundalul inflației.

„Ne-am adresat și la prim-ministru, am vorbit și cu președintele. Ne-au promis că ne vor ajuta. Dar totul a rămas doar la nivel de promisiuni. Acum a fost aprobat bugetul. Mă voi întâlni cu miniștrii de profil pentru a discuta din nou despre statutul special al municipiului și despre finanțarea pe care trebuie să o obțină Bălțiul”, menționează Nicolai Grigorișin.

Bălțenii sunt nemulțumiți de sumele mici care ajung în bugetul municipiului, deși recunosc că orașul, dar și întreaga țară, trec printr-o perioadă grea.

„E puțin, nu va ajunge. Rămân găurile cum au fost. Trebuie puțin mai mult.”;

„Trebuie construite mai calitativ. Un drum normal costă 1 milion de euro, un singur kilometru.”;

„În general, mi-aș fi dorit o calitate a drumurilor mai bună, dar cred că nu e posibil totul să se întâmple imediat. Este o sumă prea mică, desigur".

„Nu putem chiar afirma că drumurile sunt foarte rele. Câte ceva se face. Cunoaștem cu toții că în țară acum nu se ajung bani.

Potrivit autorităților de la Bălți, pentru reparația capitală a tuturor drumurilor din municipiu este nevoie de 3 miliarde de lei.

Citește mai mult