Republica Moldova e gata de Jocurile Europene! CNOS a prezentat lotul și echipamentul
Cu câteva zile înainte de deplasarea la marele eveniment sportiv din Polonia, Comitetul Național Olimpic și Sportiv a prezentat lotul și seturile de echipament ale membrilor delegației moldovenești la cea de-a treia ediție a Jocurilor Europene.
Sportivii prezenți la ceremonia organizată la Muzeul Național de Artă al Republicii Moldova, au rămas încântați de setul de echipament, ce are 15 unități.
"La fiecare competiție, echipamentele devin tot mai bune și mai comode. Eu, dar cred că toți sportivii sunt satisfăcuți de echipament. Trebuie să înțelegem că ăsta e sportul. Azi poți fi câștigător, iar mâine poți să fii mai jos în clasament. Vom face tot posibilul și vom luptă. Principiul nostru de bază este de a lupta.", a menționat atletul Serghei Marghiev
"Mă simt comod. Sunt niște nuanțe noi. Până acum am avut o gamă de culori, iar la aceste competiții am trecut deja la alta. E destul de OK, dar deja vom vedea cât de comod va fi în timpul competițiilor. Nu promit medalia de aur, dar am să fac tot ce pot pentru a obține cel mai bun rezultat.", a declarat arcașul Dan Olaru
"Este vorba de un set de echipament care costă în jur de 320 de euro. E un set reușit. În colaborare cu colegii am convenit să alegem anume această gamă de culori. Vedem feedback-ul și satisfacția sportivilor că le place. Este comod, dar important este să evoluăm cu succes.", a menționat Nicolae Juravschi, președinte CNOS
Atleta Zalina Maghiev și canotorul Serghei Tarnovschi vor fi port-drapelele Republicii Moldova la ceremonia de deschidere a competiției. Tricolorul a fost înmânat celor doi sportivi de către președintele țării, doamna Maia Sandu.
"Sunt foarte fericit că mi s-a oferit ocazia de a fi port-drapel la Jocurile Europene, alături de Zalina Marghiev. Vom purta tricolorul mai bine decât oricine.", a afirmat canotorul Serghei Tarnovschi
Republica Moldova va fi reprezentantă la Jocurile Europene de 90 de sportivi.
Competițiile în cauză au importanță majoră și asta pentru că sportivii vor putea obține, în cadrul lor, calificarea directă la Jocurile Olimpice de la Paris, programate anul viitor. Mai mult, sportivii care vor obține rezultate remarcabile la festinul sportiv din Polonia vor beneficia de prime financiare consistente din partea statului.
Conform unei Hotărâri de Guvern de la începutul lunii, cei care vor cuceri medalia de aur la aceste Jocuri Europene vor încasa 220 de mii de lei, sportivii care se vor clasa pe locul 2 vor ridica câte 160 de mii de lei. Cei care se vor învrednici de medaliile de bronz vor fi răsplătiți cu câte 120 de mii de lei. De asemenea, sportivii care vor ajunge pe locurile 4 și 5 vor fi premiați cu câte 50 de mii, și respectiv, 30 mii de lei.
Jocurile Europene reprezintă un eveniment multi-sportiv internațional organizat de Asociația Comitetelor Olimpice Europene. Prima ediție a acestei competiții majore s-a desfășurat în 2015, la Baku, iar a doua - în 2019, la Minsk. În acest an, competițiile sunt programate în perioada 21 iunie - 2 iulie, la Carcovia.