EXCLUSIV // Mircea Geoană va întreprinde o vizită în Republica Moldova: „Sunt absolut deschis să discutăm orice subiect de interes pentru partenerii noștri”
Secretarul general adjunct NATO, Mircea Geoană, va întreprinde o vizită în Republica Moldova în următoarele luni. Despre aceasta Geoană a declarat într-un interviu oferit în exclusivitate pentru Radio Moldova în marja reuniunii miniștrilor Apărării ai statelor membre NATO de la Bruxelles.
Mircea Geoană a declarat că este deschis pentru discuție cu autoritățile de la Chișinău. „Sunt absolut deschis să discutăm orice subiect de interes pentru partenerii noștri din Republica Moldova”, a declarat Geoană.
„Plănuiesc să vizitez Republica Moldova. Am avut una sau două propuneri de calendar, dar au fost și schimbări la nivel guvernamental în Republica Moldova. Voi veni cu mare plăcere în următoarele câteva luni de zile și, după cum acest interviu denotă, sunt absolut deschis să discutăm orice subiect de interes pentru partenerii noștri din Republica Moldova și sunt hotărât să continui să fiu și eu, ca lider al NATO, și noi, ca prieteni ai Republicii Moldova, de partea destinului european al Republicii Moldova”, a declarat Mircea Geoană în cadrul unui interviu oferit în exclusivitate pentru Radio Moldova.
Interviul integral îl ascultați luni, 19 iunie, la emisiunea „La 360 de grade” cu Cristina Popescu.