Regional

Ștefan Vodă: Grădinița din satul Slobozia va fi izolată termic cu sprijinul Japoniei

Condiții mai bune pentru cei peste 100 de copii și educatorii de la grădinița din satul Slobozia, raionul Ștefan Vodă. Pereții exteriori ai instituției vor fi izolați termic, iar fațada va fi renovată. Banii pentru lucrări provin dintr-un proiect finanțat de Guvernul Japoniei și are drept scop îmbunătățirea procesului educațional, dar și economisirea căldurii, pe timp de iarnă.

Grădinița din satul Slobozia, raionul Ștefan Vodă este frecventată de aproximativ 100 de copii. Totodată, aici activează 25 de educatori și personal auxiliar. Dacă în interior a fost făcută o reparație cosmetică, atunci exteriorul este într-o stare deplorabilă. Cu banii proveniți dintr-un proiect finanțat de Guvernul Japoniei, pereții vor fi izolați, iar fațada instituției - renovată.

„Acest proiect se numește izolarea tehnică a grădiniței de copii „Albinuța” din satul Slobozia, care este la moment într-o stare foarte deplorabilă să zic și, în timpul iernii, avem nevoie ca copiii să fie în căldură, să se simtă bine copiii în grădiniță”, a explicat primarul interimar al localității, Svetlana Zavalisca.

Ambasadorul Japoniei în Republica Moldova spune că proiectul va contribui la crearea condițiilor optime, pentru buna desfășurare a procesului educațional, protecția sănătății și securității copiilor, a cadrelor didactice și a personalului auxiliar.

„Avem mai multe motive ca să fim optimiști față de viitorul copiilor din Republica Moldova. Până când ei devin adulți, Moldova va fi deja cu siguranța membru al Uniunii Europene. Apartenența la UE va reda Moldovei echitate, transparență, legi bune și protecție socială”, a declarat ambasadorul Japoniei, Yamada Yoichiro.

Valoarea totală a proiectului este de peste 64 de mii 800 de dolari. Reparația va fi realizată datorită programului de granturi pentru securitate umană „Kusanone”, lansat în Republica Moldova în anul 2008. Până în prezent, Japonia a oferit țării noastre finanțare nerambursabilă în sumă de 7 milioane de dolari pentru 84 de proiecte în domeniile educație, sănătate și utilități publice.

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult