Discuții aprinse la Guvern. Agricultorii solicită o întrevedere cu Maia Sandu
Fermierii care și-au scos tractoarele în Piața Marii Adunări Naționale au stat în această seara la masa de negocieri cu premierul Dorin Recean și cu ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, revenit de la Bruxelles. Pentru că discuțiile aprinse n-au dus la niciun rezultat, agricultorii solicită o întrevedere cu președinta Maia Sandu. Ei sustin că, dacă șefa statului nu-i va primi în audiență, atunci protestele vor continua.

De dimineată, fermierii, care și-au aliniat tehnica în fața Guvernului, au mers la Parlament, unde au solicitat să fie primiți în audiență de șeful Legislativului. La discuții au ieșit, însă, membrii comisiei agricultură și industrie alimentară.
„Declarați stare de urgență în agricultură! Parlamentul poate să declare stare de urgență!”, au scandat agricultorii
„Astăzi, eu am spus inițial: situația arată că voi aveti dreptate, în cerințele voastre. Într-adevăr, fermierii din Moldova trebuiesc susținuți. O întrebare la noi apare aceste trei mii de lei din ce calcule s-au făcut?”, a declarat Iurie Păsat, vicepreședinte al Comisiei pentru Agricultură și industrie Alimentară.
Agricultorii au înaintat cinci cerințe față de autorități. Ei sunt nemulțumiți, în special, de creșterea prețurilor la carburanți și majorarea de aproape trei ori a dobânzilor la credite. Totodată, solicită să fie interzis importul de cereale din Ucraina, din motiv că, potrivit lor, producția autohtonă nu ține piept concurenței.
„Costurile în Ucraina la resurse sunt mult mai mici, în România sunt subvenționați și ei sunt concurenții noștri pentru că, în 2014, tot acest Parlament a votat liberalizarea pieței, că așa se face într-o civilizație normală. Au liberalizat, iar acuma lasă să ne facă condiții egale. Noi nu putem rezista, noi nu putem vinde grâul la trei lei”, a declarat Sergiu Stefanco, fermieri din Căușeni.
„Fermierii au suportat mari pierderi și merg înspre faliment, practic. Este foarte greu să te mai menții astăzi în sector. Am crescut producția cu preturi foarte scumpe la îngrășăminte și lubrifianți, la toate imputurile care au fost folosite pentru tehnologie și am ajuns astăzi că producția este cu preț derizoriu”, a declarat Mihai Gribincea, fermieri din Hîncești.
În seara zilei, reprezentanții fermierilor au fost invitații la Guvern, unde au discutat cu prim-ministru Dorin Recean și ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, proaspăt revenit de la Bruxelles.
Potrivit minsitrului, în urma discutiilor de la Bruxelles, s-a convenit ca Republica Moldova să fie ridicată la nivelul celorlalte cinci state, care înregistrează consecinte grave în urma invaziei ruse in Ucraina.
Astfel, oficialii europeni urmează să examineze pachetul de documente prezentat de ministrul moldovean. Drept rezultat, Republica Moldova ar putea să beneficia de un sprijin financiar în valoare de 50 de milioane de euro.
„Practic, Republica Moldova a fost ridicată la nivelul celorlalte cinci state și astăzi, vorbim despre șase state, cel mai mult implicate în proces. Consecințele sunt extrem de grave pentru agricultorii din toate țările. Am propus cinci forme, una dintre ele fiind cea propusă de dl Slusari vorbim de trei mii de lei la hectar. Eu am vorbit despre subvenționarea după modelul romanesc, deci subvenționarea la soldul care-l aveau agricultorii la data de 31 mai. Vorbim despre 50 de milioane”, a declarat Vladimir Bolea, viceprim-ministru, ministru al Agriculturii și Industriei Alimentarea.
Totuși, în urma discuțiilor, nu s-a ajuns la un numitor comun.
„Eu așa și nu am înțeles care sunt motivele și de ce nu pot fi identificate acum aceste 700 de milioane lei cu ideea ca Uniunea Europeană, peste ceva timp, peste trei, patru, cinci luni vine cu compensarea acestor fonduri. Încercăm mâine dimineață să avem întâlniri cu doamna președinte dacă nu suntem auziți mâine vor continua protestele în formă activă cu mișcări de tehnică”, a declrat Alexandru Slusari, președintele Asociației „Forța Fermierilor”.
Anterior, Ministerul Agriculturii a anunțat că, în ultimele două săptămâni, au fost luate toate măsurile operaționale și de management, în urma cărora, Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură a procesat peste 1100 de cereri de subvenționare, fiind distribuite peste 162 de milioane de lei.
Până la sfârșitul lunii iulie, ar urma să fie procesate încă 3500 de cereri și repartizate aproape 400 de milioane de lei.