Social

Concursul pentru desemnarea unui judecător la Curtea Constituțională a eșuat

Potrivit Consiliului Superior al Magistraturii, niciunul dintre candidați nu a obținut numărul necesar de voturi, pentru a ocupa fotoliul de judecător la Înalta Curte. Funcția este vacantă de mai bine de doi ani, după ce, la începutul anului 2021, magistratul Eduard Ababei a decedat.

agora.md
Sursa: agora.md

În cursa pentru fotoliul de magistrat la Curtea Constituțională s-au înscris 11 candidați, printre care șefa interimară a CSM, Nina Cernat, judecătorul de la CSJ, care a demisionat, Tatiana Răducanu, Gheorghe Balan, magistratul care instrumentează dosarul fostului deputat democrat, Vladimir Andronachi, avocații Teodor Cârnaț și Mihai Corj, dar și juristul Mihail Petrache. Potrivit unui comunicat de presă, emis de instituție, Nina Cernat a depus cerere de retragere din concurs, iar Cârnaț, Balan, Corj și Petrache au fost excluși din concurs, de către plenul CSM. Ghinion, însă, deoarece niciunul dintre candidații rămași în concurs nu a acumulat numărul necesar de voturi. Potrivit legii cu privire la Curtea Constituțională, autoritatea de jurisdicție constituțională se constituie din 6 judecători, numiți pentru un mandat de 6 ani. Doi judecători sunt numiți de Parlament, doi de Guvern și doi de CSM.

Tot astăzi, Consiliul Superior al Magistraturii a prelungit cu încă 30 de zile termenul de depunere a cererilor la concursul pentru suplinirea funcțiilor vacante de judecător la Curtea Supremă de Justiție.

„Luând în considerare că noi nu avem numărul de candidați pentru judecători la CSJ, atât din rândul judecătorilor, cât și din rândul nejudecătorilor, dar mai luând în considerare că abia a fost constituită comisia privind evaluarea judecătorilor, care va evalua inclusiv candidații la CSJ, până la începerea activității acesteia, propun să prelungim acest termen. Prin asta vom asigura, teoretic, că am putea avea mai mulți candidați, care ar putea să treacă, dar să fie un număr suficient de candidați, care ar putea concura pentru funcția de judecător la CSJ”, a declarat Ion Guzun, membru al Consiliului Superior al Magistraturii.

Săptămâna trecută, Parlamentul a aprobat proiectele de hotărâre cu privire la desemnarea membrilor Comisiei de evaluare externă a integrității etice și financiare a judecătorilor și a candidaților la funcția de judecător al CSJ. La fotoliile de magistrați ai instanței supreme pretind 17 persoane, printre care procurorul general interimar, Ion Munteanu, directorul Programului Justiție la Centrul de Resurse Juridice, Vladislav Gribincea, 5 judecători, 7 avocați și încă un procuror.

Citește mai mult