Sport

Medalia a ajuns acasă! Canotorul Serghei Tarnovschi a revenit de la Jocurile Europene

"Bronzul" a ajuns acasă! Canotorul Serghei Tarnovschi, cel care a cucerit prima medalie la Jocurile Europene de la Cracovia, a revenit în țară cu prestigioasa distincție. Sportivul a fost întâmpinat la Aeroportul Internațional Chișinău de oficiali, rude și prieteni.

Kayak Canoe Federation
Sursa: Kayak Canoe Federation

"A fost un turneu de cel mai înalt nivel. Am înțeles că orice medalie cucerită acolo poate fi comparată cu aurul. Toți s-au pregătit bine pentru concurs, inclusiv și eu. Spre finiș a fost o luptă aprigă și până la urmă e foarte bine că am luat bronzul.", a declarat canotorul Serghei Tarnovschi

Alături de Tarnovschi au revenit acasă și ceilalți membri ai lotului național de canoe, care au avut prestații onorabile. Maria Olărașu s-a clasat de 2 ori pe locul patru, în proba de canoe simplu pe distanța de 500 de metri și în tandem cu Daniela Cociu în proba de canoe dublu pe aceeași distanță.

"Am participat, am tras tare, iar rezultatul l-am văzut la final.", a menționat Maria Olărașu

Totodată, Olărașu în perecehe Mihai Chihaia au terminat pe locul 5 în proba canoe dublu mixt pe distanța de 200 de metri.

"Nu am avut multe antrenamente în dublu mixt, dar totuși am avut o cursă destul de reușită. Ne-am clasat pe locul patru. Avem de mai lucrat la unele aspecte și sper că pe viitor să obținem rezultate mult mai bune.", a afirmat canotorul Mihai Chihaia

"Jocurile Europene au fost interesante și am văzut la ce etapă suntem și la ce mai avem de lucrat în pregătiri. În august ne așteaptă califcările la Olmpiada de la Tokyo. Anume, în august vom avea cea mai importantă competiție din acest sezon pentru că ne dorim să ajunm la Jocurile Olimpice.", declarat Daniela Cociu

Pentru performanțele de la Jocurile Europene, sportivii au asigurate prime financiare din partea statului. Așadar, Serghei Tarnovschi va încasa 120 de mii de lei pentru medalia de bronz și plus încă 50 de mii de lei pentru clasarea pe locul patru în proba de canoe simplu pe distanța de 200 de metri. Și ceilalți sportivi care au încheiat competițiile pe locul patru se vor învrednici cu câte 50 de mii de lei, iar cei ce au terminat pe poziția a cincea vor primi câte 30 de mii de lei.

Radu Galbur

Radu Galbur

Autor

Citește mai mult