Scandalul în jurul taxei de salubrizare continuă. Ion Ceban solicită ca taxa să fie percepută la nivel de țară
După ce săptămâna trecută consilierii PAS au cerut anularea taxei de salubrizare în municipiul Chișinău, primarul capitalei, Ion Ceban, solicită acest lucru la nivel de țară. Ceban a anunțat azi dimineață că a semnat, împreună cu deputatul neafiliat Gaik Vartanian, o inițiativă legislativă în acest sens. Documentul a fost depus în Parlament. În replică, deputatul PAS, Lilian Carp, a spus că cetățenii nu trebuie să plătească din buzunarul lor managementul defectuos din Municipiu.

„Colegul nostru, Gaik Vartanian, a semnat inițiativa legislativă cu amendamentul de anulare a taxei de salubrizare pe toată țara, nu doar la Chișinău, începând cu anul viitor, 2024. Deoarece, anul acesta, deputații știu foarte bine că legea nu poate avea efecte retroactive”, a explicat primarul capitalei, Ion Ceban.
Amintim că, săptămâna trecută, fracțiunea PAS din Consiliului Municipal Chișinău a cerut anularea taxei unice de salubrizare, în valoare de 120 de lei, pe care locuitorii capitalei sunt obligați să o achite. Consilierii PAS l-au acuzat pe primarul Ion Ceban că banii colectați vor fi folosiți în alte scopuri, și nu în cele invocate de edil. Aceștia au promis să ia de pe umerii oamenilor povara și să anuleze aceste plăți.
De cealaltă parte, responsabili de la Primărie au respins acuzațiile și au menționat că taxa a fost aprobată acum doi ani, iar banii sunt pentru salubrizarea orașului.
Pe de altă parte, deputatul PAS, Lilian Carp, a comentat pe pagina sa de facebook inițiativa legislativă a primarului Ceban notând că „cetățenii nu trebuie să plătească din buzunarul lor managementul defectuos din Municipiu”.
„Primăria Chișinău din nou a transformat propriile decizii greșite în scandal artificial și în show, pasând responsabilitățile proprii spre alte autorități. Cu taxa de salubritate totul e simplu. Această taxă a fost votată în CMC la indicația primarului de către socialiști și prietenii lor în 2021. Logica, legea și bunul-simț spune că ea poate fi ușor anulată prin votul celor care au introdus-o. Pentru asta nu e nevoie de alte autorități. Legea permite introducerea unei astfel de taxe, dar nu obligă pe nimeni să bage mâna în bugetul familiilor din Municipiul Chișinău, pentru compensarea propriilor găuri din buget”, susține Lilian Carp.