„Rupe tăcerea. Suntem alături”, este genericul campaniei antiviolență, lansate la Chișinău (VIDEO)
Violența în bază de gen este considerată una dintre cele mai frecvente infracțiuni comise în orice societate și țară din lume, iar acest fenomen a căpătat proporțiile unei adevărate epidemii, spun experții. Estimările UNICEF-Moldova sugerează că, în țara noastră, mai mult de 63 la sută dintre femei și fete, cu vârsta cuprinsă între 15-65 de ani, au experimentat cel puțin o formă de violență. Pentru a trage un semnal de alarmă și a combate acest fenomen mai, multe organizații naționale și internaționale au lansat campania cu genericul „Rupe tăcerea. Suntem alături”.

Peste 65 la sută dintre refugiații ucraineni din Republica Moldova sunt femei. Femeile și fetele ce se află în zone de conflict, la punctele de trecere a frontierei se confruntă cu riscuri crescute de violență bazată pe gen, exploatare și abuz. Psihologii menționează că zilnic consultă refugiate, iar printre ele sunt și cele care au avut de suferit din cauza violenței în bază de gen.
„Toate conflictele armate duc la violențe de diferite tipuri față de fete, băieți, copii, femei sau bărbați. Facem tot posibilul ca refugiatul să se simtă în siguranță în spațiul nostru, îl îndrumăm unde să meargă mai departe”, spune psihologul Pavlina Cerempei.
Campania „Rupe tăcerea. Suntem alături” a reunit peste 60 de organizații naționale și internaționale și entități guvernamentale care au ca scop să ajute femeile, indiferent de problema pe care o au.
„Ne gândeam cum să identificăm aceste femei pe care să le putem ajuta. Așa am creat un spațiu sigur unde femeile se pot simți în siguranță, unde pot vorbi despre traumele lor. Am deschis aceste zone sigure în țară, în centrele pentru refugiați și în spații mobile”, menționează reprezentant UNFPA în Republica Moldova, Nigina Abaszada.
„În cadrul centrului oferim servicii de asistență socială, asistență psihologică, legală și adăpost. De asemenea, avem servicii psihopedagogice pentru că și copiii sunt afectați de fenomenul violenței. Am oferit spațiu pentru 13 femei, dar am monitorizat peste 50 de familii”, povestește directoarea centrului „Casa Mărioarei”, Veronica Cernat.
„Noi trebuie să ne învățăm să trăim împreună. Am făcut foarte multe eforturi anul acesta pentru a integra refugiații în Republica Moldova. Agenția Națională de Asistență Socială a acreditat peste 120 de centre pentru refugiați”, a menționat la rândul său ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari.
Campania este lansată în cadrul inițiativei globale „16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen”, care are menirea să crească gradul de conștientizare și de a opri „pandemia” globală de violență împotriva femeilor și a fetelor.