Social

INSP a organizat un instructaj pentru șoferii de troleibuz cu scopul de a reduce numărul accidentelor

Accidentele rutiere cu implicarea transportului public sunt tot mai frecvente. Pentru a diminua numărul în creștere al acestora, Inspectoratul Național de Securitate Publică (INSP) a organizat un instructaj pentru mai mulți șoferi de troleibuz. Ei au fost informați și despre noile reguli de circulație care intră în vigoare de la 6 iulie.

Cu toate că nu au fost implicați în accidente la locul de muncă, șoferii de la Parcul Urban de Troleibuze nr. 1 spun că sunt mereu atenți în trafic, iar orice instruire este binevenită.

„Eu cred că sancțiunile care vor fi aplicate sunt foarte la timp și ar trebui să fie și mai mari. Eu am și mașina mea personală și la volan la troleibuz. Patru ochi merge, și în urmă și în stânga și în dreapta și înainte”, consideră Gheorghe Gavrilița, șef de rută.

Colegul său, Alexandru Cebotari, șef de rută, e de părerea că o informație adăugătoare nu e niciodată în plus.

„În funcția mea intră toată vremea să instruim șoferii, să îi punem la curent cu legile noi, cu regulile noi. Toată vremea îi supraveghem și totodată îi și instruim.”

Alături de agenții INSP au fost și doi polițiști juniori.

„Am trimis un mesaj șoferilor să fie atenți. Mă uit în dreapta și apoi în stânga. Mă cobor de pe bicicletă și trotinetă”, explică Adelina Munteanu, polițist junior.

„Le-am spus șoferilor să fie atenți când merg la volan. Prima, mă uit în stânga și apoi în dreapta. Nu trebuie să ne uităm în telefon”, spune Adelina Bodarev, colega sa.

Potrivit Inspectoratului Național de Securitate Publică, de la începutul anului, au fost înregistrate 37 de accidente rutiere cu implicarea transportului public urban de pasageri.

Alexei Grosu, șef adjunct al INSP, afirmă că, în topul accidentelor și încălcărilor, persistă, de obicei, neacordarea priorității și viteza excesivă.

„Și, ca urmare, avem aceste cifre. De o lună de zile, avem deja înregistrate șapte cazuri de deces cu implicarea minorilor. Ne propunem să desfășurăm mai multe activități de informare”, subliniază Alexei Grosu.

Citește mai mult