Social

Ministerul Educației a publicat rezultatele sesiunii de Bac 2023. Rata de promovare este în creștere

În acest an, rata de promovare a examenului de bacalaureat a constituit 68,76 la sută, cu peste trei puncte procentuale mai mult decât anul trecut. Datele au fost prezentate de către Ministerul Educației și Cercetării după examinarea contestațiilor depuse. Potrivit instituției, media mediilor a constituit 7,33, în timp ce anul trecut aceasta a fost de 7,36.

imagine simbol
Sursa: imagine simbol

Datele Ministerului Educației și Cercetării arată că în sesiunea de bacalaureat 2023 au fost admiși aproape 18 mii 400 de candidați. Dintre aceștia, au promovat peste 12 mii 600. Astfel, peste 10 mii 200 sunt din licee, iar peste 1800, din colegii și centre de excelență. Din 165 de candidați înscriși în regim de externat, și-au luat diploma 63, iar din cei peste 2400 de restanțieri din anii anteriori - doar 431.

Datele mai arată că, în acest an, au fost peste 6400 de candidați care au înregistrat nota medie egală sau mai mare de șapte. Numărul lor este cu 400 mai mic decât anul trecut. Puțin peste trei mii 300 s-au ales cu media opt sau mai mare. A crescut cu 30 numărul celor care au obținut nota medie la examen nouă sau mai mare. Iar 47 dintre candidați s-au ales cu nota 10 pe linie, cu doi mai puțini decât anul trecut.

Ministerul Educației și Cercetării anunță că sesiunea suplimentară a examenului de bacalaureat va fi organizată în perioada 17-24 iulie.

Citește mai mult