Politic

Dorin Recean solicită Ministerului Finanțelor să identifice noi resurse financiare pentru derularea proiectului „Satul European Expres”

Cererea pentru aplicarea la programul „Satul European Expres” este mult mai mare decât resursele financiare disponibile, a declarat premierul Dorin Recean în cadrul ședinței de astăzi a Guvernului. În acest context, oficialul a cerut Ministerului Finanțelor să identifice resurse suplimentare de finanțare. Până în prezent, au fost depuse 680 de proiecte.

„Mă bucur că primarii au găsit acest proiect important care ajută localitățile, cetățenii și înțeleg că cererea este mult mai mare decât disponibilul de finanțare. În acest sens, doamna Roșca o să vă rog să identificăm resurse suplimentare și, împreună cu Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, să putem satisface mai multe solicitări. Să avem un exercițiu de evaluare suplimentară a proiectelor care au fost depuse, dar la această etapă nu au trecut și până miercurea viitoare să adăugăm în măsura posibilităților financiare identificate, să avem evaluarea suplimentară și respectiv, proiecte suplimentare”.

Totodată, Dorin Recean a amintit că, săptămâna trecută, Guvernul de la București a aprobat o hotărâre prin care oferă țării noastre un grant de 10 milioane de euro, suplimentar la cel de 100 de milioane. Banii vor fi utilizați pentru finanțarea unor proiecte din cadrul Programului „Satul European”, dar și pentru achiziția autobuzelor școlare.

La sfârșitul lunii aprilie, președinta Maia Sandu a anunțat despre lansarea proiectului „Satul european expres”, cu scopul de a accelera dezvoltarea localităților. Șefa statului a cerut Executivului ca noul program să fie mai accesibil pentru participanți.

Viorica Rusica

Viorica Rusica

Autor

Citește mai mult