A fost stabilit calendarul meciurilor Superligii moldovenești de fotbal
La sediul Federației Moldovenești de Fotbal a fost stabilit programul meciurilor primelor 7 etape ale Superligii, ediția 2023/2024. În primul eșalon valoric vor concura 8 echipe.
Astfel, etapa inaugurală, care se va desfășura în zilele de 5 și 6 august, va avea un meci tare de tot: cel dintre vice-campioana Petrocub Hâncești și deținătoarea titlului Sheriff Tiraspol. În celelalte partide, Zimbru Chișinău o va găzdui pe Milsami Orhei, CSF Bălți va da piept cu Dacia Buiucani, iar FC Florești, echipă care revine în eșalonul superior după un an de absență, va primi replica Sfântului Gheorghe Suruceni.
Primul „El Clasico de Moldova”, confruntarea dintre Zimbru Chișinău și Sheriff Tiraspol, se va disputa în capitală, în cadrul etapei a 6-a.
Menționat că, până la startul campionatului național, câteva echipe moldovenești își vor începe drumul în cupele europene inter-cluburi. Sheriff-ul își va măsura forțele cu Farul Constanța în primul tur preliminar al Ligii Campionilor, Zimbru va da piept cu La Fiorita din San Marino în primul tur preliminar al Ligii Conferințelor, iar Milsami Orhei, în același turneu, va întâlni gruparea lituaniană FC Panevezys. Încă o formație din Republica Moldova antrenată în cupele europene, Petrocub Hâncești, va evolua începând din Turul 2, în care adversar îi va fi gruparea israeliană Maccabi Tel-Aviv.