Regional

Protest cu îmbrânceli la Comrat, din cauza că deținătorii de patentă nu se conformează legii, cerând derogări

Conflict între membrii Adunării Populare de la Comrat. Aceștia nu au ajuns la un consens privind agenda ședinței. În același timp, câteva zeci de titulari de patentă nemulțumiți s-au îmbrâncit la intrarea în sediul Adunării Populare. Poliția a intervenit pentru a-i liniști pe manifestanți.

nokta.md
Sursa: nokta.md

Ședința Adunării Populare din Găgăuzia a început aproape de ora 11.00. La scurt timp, în fața instituției s-au adunat mai mulți deținători de patente care au încercat să pătrundă în sala de ședințe cu forța.

„Așa cum știm, de la 1 iulie, titularii de patentă sunt obigați să dețină aparate de casă. Aceștia doresc ca autoritățile din regiune să le rezolve problema, așa cum se proceda până acum. Cu alte cuvinte, deputații locali adoptau proiecte de lege care prevedeau excluderea acestor case de marcat”, a explicat Petru Garciu, jurnalist, Moldova 1.

Pentru a calma spiritele, în mulțime a intervenit poliția. Protestul s-a lăsat cu îmbrânceli. Ulterior, în fața protestatarilor au ieșit și câțiva deputați din Adunarea Populară a Găgăuziei.

Vox: „Noi avem legile noastre, legea din Găgăuzia, care reglementează aceste chestiuni. La nivel național, este o altă lege și vom insista ca legea noastră să rămână în vigoare. Hotărârea a fost acționată în instanță, dar se aplică în continuare.”

Mihail Sirkeli, jurnalist, a comentat: „Așa arată democrația locală și e bine că arată așa pentru că oamenii dezbat problema cum pot și, în același timp, își arată nivelul de cultură politică. Acest grup vrea ca Adunarea Populară să le rezolve problema și să adopte legea locală care să le permită să continue activitatea în baza acestei patente”.

Amintim că 1 iulie a fost termenul-limită pentru ca deținătorii de patentă să treacă la regimul fiscal de activitate independentă. Acest lucru prevede că toți cei care fac comerț cu amănuntul în piețe sau unități comerciale sunt obligați să dețină casă de marcat.

Citește mai mult