Politic

Mircea Geoană: Parteneriatul Republicii Moldova cu NATO s-ar putea aprofunda

NATO își exprimă deschiderea pentru un parteneriat mai profund cu Republica Moldova, a declarat pentru Radio Moldova, la Vilnius, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geaonă. În acest sens, Alianța Nord Atlantică a primit din partea autorităților solicitări concrete pentru anumite proiecte de care are nevoie, a mai spus oficialul.

„Am trimis o echipă la începutul anului acesta la Chișinău. O echipă de care și România a profitat ca membru al NATO deja. O echipă de profesioniști de top pe partea de reziliență și subiectul rezilienței este un subiect pe care liderii noștri de la NATO l-au abordat acum. Reziliență energetică, cibernetică, instituții. Deci, nu chestiuni legate doar de apărare și de securitate în sens îngust. Și concluziile acestei echipe de profesioniști de la NATO, cred că în această perioadă vor fi oferite Republicii Moldova pentru a le studia și sperăm că din aceste concluzii să derive și alte elemente ale parteneriatului pe care îl avem cu Republica Moldova”, a declarat Mircea Geoană.

La începutul acestei luni, secretarul general adjunct al NATO Mircea Geoană a declarat într-un interviu pentru presa română că șansa de a evada din tirania geografiei și blestemul istoriei apare o dată, de două ori pe secol, iar Republica Moldova nu trebuie să rateze această șansă.

Menționăm, șeful diplomației de la Chișinău, Nicu Popescu, a participat la reuniunea miniștrilor de Externe ai statelor membre NATO, de la Vilnius.

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult