Politic

Dorin Recean: Trei miniștri și-au anunțat demisia

Premierul Dorin Recean a anunțat în cadrul unui briefing că trei miniștri și-au depus ieri demisia. Este vorba despre ministrul Educației, Anatolie Topală, ministra de Interne, Ana Revenco, și ministra Infrastructurii, Lilia Dabija.

Premierul Dorin Recean a mulțumit ministrului Educației, menționând că reforma universitară, concepută și implementată de acesta, începe să aducă rezultate.

„A fost un proces complex, este un proces foarte important și ministrul Topală a asigurat toate resursele și cadrul necesar pentru ca această reformă să aibă succes. Totodată, vreau să-i mulțumesc dlui Topală pentru faptul că a negociat pentru Republica Moldova participarea la fondul de cercetare și dezvoltare a UE „Horizon Europe” și în acest sens mă mândresc cu faptul că Comisia Europeană i-a acordat o notă de apreciere foarte înaltă”, a menționat premierul.

Dorin Recean a apreciat de asemenea activitatea ministrei de Interne, Ana Revenco, subliniind că aceasta a avut o contribuție foarte mare în gestionarea crizei refugiaților.

„Ana Revenvo a pus bazele transformărilor necesare pentru MAI și a asigurat ca ministerul va avea resursele necesare ca să putem face un salt calitativ în ceea ce privește serviciul public și integrarea tuturor subunităților din cadrul ministerului”, a spus prim-ministrul.

Totodată, a menționat Dorin Recean, ministra Infrastructurii, Lilia Dabija, a asigurat realizarea a peste 300 de km de drumuri.

„Acest efort a fost foarte important pentru noi toți. Mai mult ca atât, prin negocieri complexe și eficiente, dna Dabija a asigurat ca astăzi să facem parte din mecanismul european de conectivitate”, a declarat Dorin Recean.

Prim-ministrul a menționat că luni va propune președintei Maia Sandu lista noilor miniștri pentru aceste portofolii.

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult