Bradu s-a ales cu "argintul"
Încă o medalie pentru Republica Moldova la turneul din seria "Rankings Series" de la Budapesta! Luptătorul de stil greco-roman Mihai Bradu a cucerit "argintul" în concursul categoriei de greutate de până la 82 de kilograme.
Compatriotul nostru a ajuns în finală, însă a pierdut duelul cu maghiarul Erik Szilvassy, scor 1-3. Bradu este al patrulea reprezentant al Republicii Moldova care urcă pe podiumul de premiere la turneul din Ungaria.
O zi mai devreme, un alt luptător de stil greco-roman, Victor Ciobanu, a cucerit medalia de bronz în concursul categoriei de până la 63 de kilograme.
Anastasia Nichita și Irina Rîngaci au devenit campioane în competițiile feminine.