Social

Poliția R. Moldova confirmă: Liderul comuniștilor din stânga Nistrului, Oleg Horjan, a fost găsit fără suflare în propria casă

Liderul comuniștilor din stânga Nistrului, Oleg Horjan, anterior deținut ilegal de așa numitele autorități de la Tiraspol, a fost depistat împușcat în propria locuință, informează Poliția Republicii Moldova.

Facebook
Sursa: Facebook

Potrivit autorităților din stânga Nistrului, corpul neînsuflețit al lui Oleg Horjan a fost depistat într-o casă din localitatea Sucleea, în jurul orei 11:30.

„Poliția Republicii Moldova s-a autosesizat și întreprinde toate măsurile de investigație corespunzătoare ce vizează infracțiunea de omor”, se mai arată în comunicatul poliției.

La rândul său, Biroul Politici de Reintegrare a comunicat că a propus crearea unei comisii de anchetă neutre, sub auspiciile Misiunii OSCE în Moldova, care să se deplaseze la fața locului pentru o cercetare independentă a circumstanțelor acestei fapte tragice.

„Biroul condamnă cu vehemență acțiunile criminale care atentează la viața și sănătatea oamenilor. Exprimăm condoleanțe familiei îndoliate și apropiaților regretatului Oleg Horjan”, se mai arată în comunicatul Biroului Politici de Reintegrare.

Anterior, despre moartea lui Oleg Horjan au anunțat anterior liderul comuniștilor din Federația Rusă Ghennadi Ziuganov, dar și de liderul Partidului Congresul Civic din Republica Moldova, Mark Tkaciuk.

Amintim că Oleg Horjan a fost eliberat din detenție ilegală in 2022, după 4 ani petrecuți în penitenciar.

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult