Politic

Guvernul condus de Dorin Recean are trei miniștri noi. Cine sunt și care este mesajul șefei statului pentru fiecare dintre ei

Astăzi au fost învestiți în funcție trei noi miniștri, după demisiile anunțate săptămâna trecută. Astfel, la șefia Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale revine Andrei Spînu, ministru al Educației și Cercetării este Dan Perciun, iar portofoliul Ministerului Afacerilor Interne îl preia Adrian Efros.

În prezența președintei Maia Sandu și a premierului Dorin Recean, primul care a depus jurământul a fost Andrei Spînu care preia funcția de ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale. Acesta este licențiat în business și administrarea afacerii.

Andrei Spînu a fost secretar general al Guvernului Republicii Moldova în Guvernul Sandu, viceministru al Tineretului și Sportului în 2015-2016. În Guvernul Nataliei Gavrilița a mai deținut funcția de ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale în Guvernul Nataliei Gavrilița. După demisia Guvernului Gavrilița, Spînu nu s-a regăsit în garnitura guvernamentală condusă de actualul prim-ministru Dorin Recean. Însă, el a fost numit secretar general al Administrației Președintelui Republicii Moldova.

Andrei Spînu a fost criticat deseori în perioada în care a deținut funcția de ministru al Infrastructurii, fiind asociat cu criza energetică. Trebuie menționat faptul că în prezent, există și un minister al Energiei, prin urmare Andrei Spînu va administra doar portofoliul ce ține de dezvoltare regională.

Andrei Spînu și-a asumat o lovitură de imagine încercând să rezolve probleme extrem de complicate, a declarat șefa statului, Maia Sandu după jurământul de învestire.

„A fost responsabil de domenii extrem de complicate în mandatul precedent și mă refer în special la sistemul energetic. Andrei și-a asumat o lovitură de imagine încercând să rezolve probleme extrem de complicate și le-a rezolvat într-o perioadă în care am văzut prețuri la resurse energetice foarte mari, si, respectiv, și deciziile noastre au fost dificile. Andrei Spînu a reușit să asigure țara cu resurse energetice, în pofida șantajului Moscovei”, a spus Maia Sandu.

captură video
Sursa: captură video

Dan Perciun este noul ministru al Educației și Cercetării. Este licențiat în Științe Politice, Psihologie și Sociologie – Universitatea din Cambridge, Marea Britanie.

În 2019 a devenit deputat din partea fracțiunii PAS, iar din 2021 este președintele Comisiei parlamentare protecție socială, sănătate și familie. A elaborat peste 100 de proiecte de legi. A contribuit la crearea mecanismului de acordare a compensațiilor și crearea Fondului de vulnerabilitate energetică, elaborarea noului Cod al muncii, Reforma sistemului de asistență socială „RESTART”, Programul Familia.

Șefa statului a salutat activitatea lui Dan Perciun, exprimându-și speranța că lucrurile în domeniul educației vor fi accelerate.

„Experiența lui în domeniul politicilor publice și în administrarea și îmbunătățirea proceselor instituționale a fost confirmată și n Parlament. Cele mai importante inițiative și reforme au fost pornite cu susținerea și contribuția lui Da. Aici vorbim și de oferirea compensațiilor în perioada rece a anului, un sistem care a fost elaborat în timp record și care a fost lăudat, inclusiv de către partenerii noștri internaționali. Am certitudinea că inițiativa, insistența și capacitățile lui Dan de a învăța și de a pătrunde în cel mai mic detaliu o să ne ajute să accelerăm lucrurile în domeniul educației”, a remarcat Maia Sandu.

Adrian Efros este noul ministru al Afacerilor Interne. Este colonel în cadrul Marelui Stat Major al Armatei Naționale, iar de la invazia Rusiei în Ucraina a deținut funcția de șef al Centrului Unic de Gestionarea Crizei din Republica Moldova. Adrian Efros, genist și pacificator. Este comandantul batalionului de Geniu și al celui de-al cincilea contingent KFOR, care a fost și în Kosovo. Acolo a avut în subordine șapte geniști și 33 de infanteriști moldoveni.

De asemenea, se cunoaște despre el că a ținut un discurs în Piața Marii Adunări Naționale la Adunarea „Moldova Europeană”.

Despre șeful de la MAI, președinta a țării a spus că acesta „știe foarte bine care este prețul păcii”.

„Domnul Efros s-a manifestat în ultimii doi ani ca un foarte bun coordonator al centrului Unic de Gestionare a crizei după invazia Rusiei în Ucraina și mai ales gestionare crizei refugiaților. Domnul Efros a participat în misiuni de menținere a păcii și respectiv știe foarte bine care este prețul păcii”, a punctat Maia Sandu.

La sfârșitul săptămânii trecute, că trei miniștri din cabinetul său au demisionat. Era vorba despre Ana Revenco, Anatolie Topală și Lilia Dabija. Cei trei nu au spus care au fost motivele din spatele acestei decizii.

Viorica Rusica

Viorica Rusica

Autor

Citește mai mult