Victor Parlicov: „Examinăm posibilitatea ca Republica Moldova să participe în calitate de coinvestitor la Centrala de la Cernavodă”
Compania Energocom, deținută 100% de statul Republica Moldova, a semnat, la Cernavodă, Memorandumul de Înțelegere cu Societatea Națională din România Nuclearelectrica. Obiectivul Memorandumului este de a explora opțiunile pentru asigurarea livrării energiei produse de Nuclearelectrica din noile capacități ce urmează să între în exploatare comercială, în principal unitățile 3 și 4 ale centralei nucleare de la Cernavodă, precum și de a sprijini dezvoltarea capacităților și competențelor resurselor umane în domeniul energiei nucleare, informează Ministerul Energiei, într-un comunicat de presă. Ministerul nu a precizat însă cu cât ar putea contribui țara noastră la dezvoltarea companiei energetice române.
Prezent la ceremonie, ministrul Energiei, Victor Parlicov, a declarat că este un document ce va produce efecte în următorii ani, în contextul în care Republica Moldova a declarat că vrea să atingă zero emisii de carbon până în 2050.
„Pentru a atinge țelul nostru de decarbonizare va fi nevoie de energie nucleară în mixul nostru energetic, energie care este neutră din punct de vedere climatic. Republica Moldova nu are capacitatea să dezvolte propriile proiecte de generare nucleară, dar poate beneficia de relațiile speciale cu România și de faptul că România intenționează să crească volumul energiei nucleare produse. Anume în acest context, examinăm posibilitatea ca Republica Moldova să participe în calitate de coinvestitor, ca să ne asigurăm pe viitor de energie sigură, durabilă și la prețuri competitive”, a spus ministrul.
Victor Parlicov a mulțumit României pentru că în perioadă de criză a ajutat Republica Moldova să facă primii pași în domeniul integrării pe piața energetică europeană și să facă achiziții de resurse energetice din vest.
La rândul său, ministrul Energiei al României, Sebastian Burduja, a salutat începutul unei noi colaborări în domeniul energetic la Cernavodă.
*„Din 400 de reactoare nucleare din lume, unitățile 1 și 2 de la Cernavodă sunt în primele 5 locuri din lume după eficiență și siguranță. Am o mare simpatie pentru Republica Moldova, iar planurile de investiții la unitățile 3 și 4 sunt unul din proiecte pe care le putem face împreună. Mai rar ca oamenii politici să se așeze la o masă și să lucreze la proiecte comune pentru 10-15 ani înainte”, a declarat Sebastian Burduja.
În 2031, România va avea o capacitate instalată de energie nucleară de 3262 MW, rezultată din exploatarea unităților 1 și 2, din exploatarea unităților 3 și 4 de la Cernavodă și din exploatarea reactoarelor modulare mici, ceea ce reprezintă aproximativ 33% din cota de piață și aproximativ 66% din totalul energiei curate produse în România.
„Împreună cu Energocom putem identifica, din timp, soluții eficiente de sprijin, cu scopul comun de a atinge securitatea energetică, independența energetică și protecția consumatorilor din Moldova. De asemenea, suntem mândri să contribuim la dezvoltarea resurselor umane, deoarece dezvoltarea și inovarea se bazează pe personal cu înaltă calificare", a menționat directorul general Nuclearelectrica, Cosmin Ghiță.
Compania "Nuclearelectrica" SA este compania națională românească producătoare de energie electrică, termică și combustibil nuclear, care funcționează sub autoritatea Ministerului Energiei, statul român deținând 82,49% din acțiuni, iar ceilalți acționari 17,50%, după listarea companiei la bursă în 2013.
Nuclearelectrica contribuie în prezent cu peste 18% din energia nucleară la producția totală de energie și cu 33% la producția totală de energie fără CO2 din România.
Amintim că Energocom a cumpărat energie electrică produsă de Nuclearelectrica în perioada octombrie 2022 - aprilie 2023.
La nivel mondial, energia nucleară acoperă 10% din necesarul total de energie electrică și se estimează că va crește la aproximativ 17% în statele membre ale IEA. În Uniunea Europeană, energia nucleară generează 50% din energia electrică fără emisii de gaze cu efect de seră. Conform unui raport UNECE, energia nucleară a evitat 74 Gt de emisii de CO2 în ultimii 50 de ani.