Social

După demisia scandaloasă a lui Vasile Leu, Termoelectrica are un nou director interimar

Directorul Termoelectrica, Vasile Leu, a demisionat și a fost înlocuit cu Iurie Razlovan. Noul director interimar a fost prezentat într-o conferință de presă la Guvern de ministrul Energiei, Victor Parlicov. Schimbările la Termoelectrica erau planificate de multă vreme, totuși Vasile Leu s-a retras pe fondul unui scandal mediatic, mai exact ar fi încercat să ascundă îngroparea reziduurilor de păcură pe teritoriul întreprinderii.

Moldpres
Sursa: Moldpres

Potrivit ministrului Energiei, Victor Parlicov, procesul de schimbare a managementului de la Termoelectrica a fost inițiat în luna mai, însă acesta a durat inclusiv din cauza remanierilor din cadrul Agenției Proprietății Publice.

„Prin luna mai era clar că nu se găsește nicio limbă comună. Lucrurile continuau să plonjeze și atunci s-a luat decizia de fapt că va fi schimbat managementul Termoelectricii. Dumnealui trebuie să asigure intrarea lină în sezonul de încălzire și pregătirea întreprinderii de sezonul de iarnă, ca iarna care vine să avem cu toții căldură, să avem energie, să nu avem întreruperi”, a menționat ministrul Energiei.

Noul director al Termoelectrica spune că își cunoaște sarcinile principale și că va face tot posibilul pentru a rezolva problemele apărute.

„Primul lucru care trebuie de făcut, după cum s-a menționat, este pregătirea pentru sezonul de încălzire. Echipamente sunt multe, trebuie de făcut toate verificările în așa fel încât căldura în casele oamenilor să vină într-un mod cât mai corect. Noi nu știm este îngropată păcura sau nu, dar bineînțeles că trebuie să vedem ce s-a întâmplat”, a spus Iurie Razlovan.

Amintim că astăzi a demisionat din funcție directorul interimar al Termoelectrica, Vasile Leu, în urma scandalului păcurii îngropate. Premierul Dorin Recean a cerut în cadrul ședinței de Guvern remanieri la Termoelectrica după apariția în spațiul public a imaginilor video cu îngroparea combustibilului. Cazul a ajuns recent și în vizorul Procuraturii municipiului Chișinău, care s-a sesizat pe marginea presupuselor acțiuni ilicite de la întreprinderea Termoelectrica, pe teritoriul căreia ar fi fost îngropată o cantitate semnificativă de păcură.

Citește mai mult