Social

La Grădina Zoologică din Chișinău pot fi admirate manguste galben-roșii

Pentru prima dată la Grădina Zoologică din capitală pot fi admirate manguste galben-roșii, o specie mai des întâlnită în Africa de Sud. Masculul și femela au fost aduși acum trei săptămâni de la un centru de reproducere din Kiev, iar acum cinci zile a venit pe lume și puiul lor. Specialiștii de la Zoo spun că micuțul a trecut cu brio de primele zile critice și acum se obișnuiește cu noua lui casă.

realitatea.md
Sursa: realitatea.md

„Această pereche este foarte tânără și de aceea a dat naștere unui singur pui. De obicei, aceștia aduc pe lume trei, se întâlnesc cazuri când aduc și patru. Puiuțul care a fost născut este un mascul, se simte bine.”

Potrivit reprezentanților Grădinii Zoologice, puiul de mangustă este un mascul. În general, aceste specii de animale sunt niște prădători curajoși și pot vâna chiar și dintre cei mai periculoși șerpi veninoși.

„De pui îngrijesc acum părinții lui, mama îl alăptează. Pe la vârsta de două luni aceștia îl vor învăța să mănânce alimente mai tari. De regulă, mănâncă de două ori pe zi: dimineața, brânză cu mere, banane și lăcuste. La masă ei primesc carne gătită neapărat la abur, morcov și castraveți prospeti, tăiați mărunt”, relatează Elena Filatov, zoolog coordonator.

Vizitatorii susțin că, în ultimii ani, la Grădina Zoologică numărul păsărilor și animalelor a crescut.

Vox vizitatori ai Zoo: „Pe noi ne-a impresionat și locul și cum este amenajat, cum au făcut frumos și animalele.”;

„Am venit cu doi copii ai mei și un nepoțel. Ei au fost cu vreo trei ani în urmă și acum li se pare totul nou.”;

„Toate animalele îmi plac, îs frumoase.”;

„Mie îmi plac animalele - ursul Panda, papagalul...”;

„Sunt foarte multe animale, sunt animăluțe care recent au venit pe lume, venim o dată în săptămână, copilului îi place, el se dezvoltă datorită faptului că le vede pe viu, mai ușor le învață.”

Roman Crețu, administrator al Grădinii Zoologice, trece în revistă activitățile angajaților, noile achiziții ale Menajeriei, care constituie puncte de atracție pentru vizitatori.

„În acest an am adus mangustele, această pereche de păsări, este vorba despre un idis roșu, este o pereche - sunt păsări destul de rare și suntem bucurosi că am avut ocazia să le procurăm, dar și alte păsări care nu sunt în expoziție. Suntem asigurați cu hrană sută la sută, ce ține de dimensiunea volierelor sau spațiilor noi, lucrăm continuu, creăm varietate de interior, facem decorațiuni noi, facem oportunități de cățărare noi”, afirmă Roman Crețu.

În prezent, Grădina Zoologică din Chișinău adăpostește peste 1000 de animale și păsări, inclusiv specii rare, pe cale de dispariție.

zoo.md
Sursa: zoo.md

Citește mai mult