Securitatea în regiune și agenda de reforme, discutate la Parlament cu o delegație a Congresului SUA
Securitatea în regiune, agenda de reforme, precum și parcursul european al Republicii Moldova, au fost principalele subiecte discutate de vicepreședintele Parlamentului, Mihail Popșoi, cu delegația Congresului Statelor Unite ale Americii.
Deputatul a menționat că țara noastră se confruntă cu o serie de provocări – încercări de destabilizare a situației, propagandă și atacuri cibernetice asupra instituțiilor statului, se arată într-un comunicat al Parlamentului.
„Republica Moldova este o țară vulnerabilă în contextul războiului Federației Ruse din Ucraina. În prezent, ne confruntăm cu o serie de provocări – încercări de destabilizare a situației, propagandă și atacuri cibernetice asupra instituțiilor statului”, a accentuat vicepreședintele Parlamentului, Mihail Popșoi.
De asemenea, vicepreședintele Parlamentului s-a referit la prioritățile din agenda de guvernare, inclusiv la asigurarea creșterii economice. „Încercăm să atragem investitori, dar este destul de dificil, pentru că suntem afectați nu doar de război, dar și de criza în domeniul securității energetice. Pentru a reuși, încercăm să creăm un mediu de business cât mai accesibil”, a adăugat Mihail Popșoi.
La finalul întrevederii, deputații din Parlamentul Republicii Moldova și-au exprimat recunoștința pentru suportul acordat de SUA țării noastre. În context, oficialii americani au menționat că sunt dispuși să susțină în continuare Republica Moldova.