Constantin Vozian s-a răzgândit. În urma unor critici din partea premierului Dorin Recean, tarifele pentru parcarea în autogară au fost reduse
Schimbare de macaz în cazul majorării taxei pentru parcare în spațiul amenajat la Aeroportul Internațional Chișinău. La doar câteva zile de la anunțul privind creșterea tarifelor, administrația aerogării revine la unele taxe vechi. Se întâmplă după ce, astăzi, premierul Dorin Recean a criticat dur decizia privind majorarea tarifelor pe care a calificat-o drept una greșită și a solicitat revizuirea acesteia.

Într-o postare pe rețelele de socializare, premierul Dorin Recean a scris că decizia Aeroportului Internațional Chișinău de a majora prețul parcării este una greșită. Recean a menționat că problema mașinilor parcate pe termen lung, care blochează accesul pentru staționări de scurtă durată pentru familii și pasageri, poate fi rezolvată altfel. În acest sens, premierul a solicitat responsabililor aerogării să fie revizuită decizia.
La scurt timp, instituția a venit cu un comunicat de presă, prin care a anunțat că s-a conformat solicitării șefului Executivului și a revizuit politica tarifară pentru parcarea din perimetrul aeroportului. Astfel, potrivit noilor vechi tarife, timpul pentru parcare gratuită va constitui 45 de minute, și nu 15, cum era anterior. Pentru primele trei ore, șoferii vor fi taxați cu câte 10 lei per 60 de minute. Conducătorii auto ale căror mașini vor staționa de la 4 la 10 ore vor scoate din buzunar câte 20 de lei per oră. Pentru primele 7 zile tariful va fi de 200 de lei ziua. Administrația Aeroportului Internațional Chișinău vine și cu o soluție pentru a preveni abuzurile, astfel că, începând cu a opta zi de parcare, taxa va fi de 400 de lei. Noile tarife vor intra în vigoare începând cu ziua de mâine.
Datele prezentate de responsabilii de la aerogară arată că aproximativ 93% din automobilele parcate au un timp de staționare de maxim 3 ore. Amintim că, săptămâna trecută, administratorul Aerogării, Constantin Vozian, a anunțat că taxa pentru o oră în parcarea auto a aeroportului s-a dublat, de la 10 lei la 20 de lei. Vozian susținea că toate acțiunile întreprinse au drept scop modernizarea Aeroportului, precum și atragerea pe piața moldovenească a noilor companii aeriene. Parcarea auto de pe teritoriul aerogării are patru etaje cu 799 de locuri pentru automobile. În prezent, majoritatea mașinilor ce se află acolo sunt ale cetățenilor ucraineni. Anterior, administrația Aerogării a anunțat că urmează să fie amenajată o nouă parcare, cu o capacitate de aproape 300 de locuri. În primăvara acestui an, Aeroportul a revenit în gestiunea statului, după ce aproape 10 ani s-a aflat în concesiunea companiei Avia Invest, afiliată lui Ilan Șor.