Social

Fratele mai mic din cei doi bărbați suspectați de omorul fetiței de șapte ani și-a recunoscut vina

Unul dintre cei doi frați suspectați de omorul fetiței de șapte ani din satul Recea, raionul Râșcani, a fost eliberat. Este vorba despre bărbatul de 33 de ani care, potrivit oamenilor legii, nu știa despre crimă și se afla în cu totul alt loc în timpul săvârșirii acesteia. Fratele mai mic, de 20 de ani, rămâne în arest preventiv. El a fost audiat de către procurori.

captură video
Sursa: captură video

„Acesta și-a recunoscut vinovăția în comiterea faptei imputate”, a declarat Violina Moraru, purtătoare de cuvânt a Procuraturii Generale.

„Bănuitul nu are antecedente penale. Procurorii vor înainta un demers de aplicare a măsurii preventive - arestarea preventivă pe un termen de 30 de zile, în privința acestuia. Metoda comiterii omorului urmează a fi stabilită.”

În acest caz, procurorii au pornit o cauză penală pentru omor intenționat. Dacă va fi găsit vinovat, bănuitul riscă până la 20 de ani de închisoare sau detenție pe viață.

Amintim că fetița a fost omorâtă și abandonată într-o casă părăsită. Aceasta a mers la casa suspectului, care nu se află departe de propria locuință, iar din motive necunoscute, a fost strangulată.

Citește mai mult