Spania, în premieră în semifinale
Echipele naționale ale Spaniei și Suediei s-au calificat în semifinalele Campionatului Mondial de fotbal feminin, turneu final găzduit de Australia și Noua Zeelandă. În primul sfert de finală, Spania a învins cu scorul de 2:1 puternica echipa a Țărilor de Jos.
Ibericile au deschis scorul în minutul 80 din penalty prin Mariona Caldentey, însă batavele au restabilit egalitatea în minutul 90+1 prin Stefanie van der Gragt. Timplul regulamentar s-a încheiat la egalitate, așa că au urmat două reprize sumplimentare a câte 15 minute. Spania a dat lovitura în minutul 112 prin Salma Paralluelo, tânăra jucătoare a echipei FC Barcelona.
Spania, care s-a calificat în premieră într-o semifinală de Campionatul Mondial se va duela în careul de ași cu echipa Suediei. Medaliata cu bronz de la ultima ediție, a învins-o pe naționala Japoniei cu 2:1. Scandinavele au deschis scorul în minutul 32 prin Amanda Ilestedt.
Filippa Angeldal majorat avantajul suedezelor în minutul 51 din penalty, iar fotbalistele nipone au ratat o lovitură de la 11 metri în minutul 76. Riko Ueki a trimis balonul în bara transversală, iar în cele din urmă Honoka Hayași a redus din handicap în minutul 87.
Sâmbătă, 12 august, sunt programate alte două meciuri din sferturile de finală: Australia-Franța și Anglia-Columbia.