Social

Ziua Internațională a Tineretului // Câți tineri sunt în Republica Moldova

Astăzi, 12 august, marcăm Ziua Internațională a Tineretului. Cu acest prilej, vor fi organizate evenimente artistice în mai multe localități din Republica Moldova. Municipiul Ungheni, capitala tineretului din acest an, va găzdui oaspeți din toată țara la un eveniment de amploare dedicat tinerilor. Potrivit Biroului Național de Statistică, tinerii reprezintă circa un sfert din populația țării, fiind în scădere cu aproape 37 de mii față de anul 2022.

Evenimentul de celebrare a Zilei Internaționale a Tineretului are loc la Ungheni – Capitala Tineretului din acest an. Startul se dă la Gara feroviară din Chișinău, la ora 10.00, de unde peste 200 de tineri vor pleca spre Ungheni cu o cursă specială „Trenul tineretului”. Pe lângă concerte și dansuri, vor fi organizate jocuri, concursuri, masterclass-uri, dar și tombole cu premii.

La eveniment vor participa Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun și reprezentantă rezidentă UNFPA în Republica Moldova, Nigina Abaszada.

Potrivit Biroului Național de Statistică, în Republica Moldova sunt peste 615 mii de tineri, cu vârstele cuprinse între 14 și 34 de ani. În anul 2023, numărul acestora a constituit aproape un sfert din populația țării.Totodată, generația tânără este în descreștere cu 37 de mii de persoane față de anul precedent.

Precizăm că în 1999, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU) a declarat 12 august ca Ziua Internațională a Tineretului. Această zi a fost instituită pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la problemele care afectează tinerii și pentru a promova implicarea acestora în procesele sociale, economice și politice. Tema ediției din acest an este „Competențe verzi pentru tineri: către o lume durabilă“.

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult