Social

Apa de calitate în satul Floreni. Oamenii așteaptă punerea în funcțiune a două rezervoare noi, construite după standarde europene

Aproape 4000 de locuitori ai satului Floreni din raionul Anenii Noi vor beneficia în scurt timp de apă calitativă la robinete, datorită punerii în funcțiune în localitate a două rezervoare de apă construite după rigorile europene. Proiectul a fost realizat în cadrul programului "Satul European". Valoarea acestuia se ridică la 3,5 milioane de lei.

imagine simbol
Sursa: imagine simbol

Până nu demult o parte din locuitorii satului Floreni se plângea că apa din localitatea lor nu ar fi cea mai bună de băut. Acum ei așteaptă darea în exploatare a celor două rezervoare noi, construite recent în sat.

„Eu mă strădui să nu o beau, eu mă băiesc în trânsa, în apa asta.”;

„La mine e locul cel mai jos și ajungea apa ultima și taman acea mai murdară. Clar că orice om dorește să aibă o apă calitativă în casă. Așteptăm, dar totul depinde de dânșii.”;

„Nu, când miroase a burcut, dar acum sunt mai multe sonde, apa e curată, e bună.”;

„Este foarte bine că vom avea acces la apă de calitate, pentru că eu am patru copii și evident că apa pentru noi înseamnă viață, înseamnă sănătate. Apa pentru noi e totul.”

Proiectul de asigurare cu apa de calitate a satului Floreni, elaborat de primăria locală, a fost acceptat pentru finanțare în cadrul programului național „Satul European”. Lucrările au început la sfârșitul lunii aprilie și au durat trei luni. Acum rezervoarele, cu o capacitate de 300 de tone fiecare, sunt gata pentru a fi puse în funcțiune. Antreprenorul așteaptă doar ca banii să-i fie transferați în cont.

„Antreprenorul le-a construit, ele sunt gata. Noi le-am verificat, le-am trecut testarea, au primit toate învoirile necesare, dar ele nu sunt transmise la balanța primăriei, deoarece ele nu au fost achitate. Acolo stă membrana device și o să fie o apă captată extraordinară, nu o să fie gâze, nu o să fie rugina ceia care este în turnurile celea pe care le-ați văzut dvs, construite în anii 60”, a menționat primarul satului Floreni, Ruslan Crețu.

Directorul Oficiului Național de Dezvoltare Regională și Locală, Mihai Croitoru, dă asigurări că banii deja au fost transferați și că, în scurt timp, vor ajunge în contul primăriei.

„Peste un milion de lei deja au fost transferați către APL. Următorii 2,5 milioane de lei au fost transferați la începutul acestei luni, deci primăria va primi banii pe cont în următoarele zile. Aceste două rezervoare de apă care s-au construit în satul Floreni sunt după cele mai înalte rigori europene. Locuitorii satului deja în scurt timp o să beneficieze de apă calitativă în robinetele lor”, a subliniat Mihai Croitoru.

Până în prezent, 155 de proiecte aprobate de Guvern, prin Programul National "Satul European", au fost încheiate cu succes. Printre acestea se numără proiecte în domeniul asigurării cu apă potabilă, elaborarea planurilor urbanistice generale, reconstrucția de obiective de menire socială, inclusiv a terenurilor de joacă și a spațiilor de agrement. Alte 342 de proiecte se află la ultima etapă de implementare.

Citește mai mult