Economic

Antreprenorii autohtoni își vor putea promova produsele și serviciile pe piața din România

Astăzi, Camera de Comerț și Industrie a dat startul înscrierilor companiilor moldovenești pentru participare la trei expoziții în această toamnă. Este vorba de „Republica Moldova prezintă”, care va avea loc la Baia Mare și Iași, precum și de „Indagra Food”, care se va desfășura la București.

facebook.com/CCI
Sursa: facebook.com/CCI

Ultima este o expoziție regională pe domeniul agroalimentar unde participă anual peste 600 de companii din mai multe țări din regiune, inclusiv Germania, Italia, Belgia, Bulgaria, Polonia. Cele trei evenimente sunt organizate în parteneriat cu instituțiile abilitate și administrațiile locale din România.

„22-24 septembrie - o nouă ediție și un nou prilej de a ne întâlni cu producătorii din Republica Moldova, un nou prilej pentru exportatori moldoveni de a pătrunde pe piața maramureșeană, cei care nu au făcut-o și de a-și intensifica relațiile, cei care deja sunt acolo. Manifestarea e cuprinsă în cadrul unei manifestări expoziționale mai ample - Rivulus Dominarum, parte a sărbătorii castanelor - sărbătoarea orasului, în anii în care organizăm evenimentul numărul de vizitatori sigur că depășește 15 mii”, a declarat Florentin-Nicolae Tuș, președintele Camerei de Comerț și Industrie Maramureș.

Sergiu Harea, președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, a anunțat că „vor putea fi prezentate companii din Republica Moldova în diferite domenii de activitate - cel agroalimentar, prestări servicii, astfel încât să continuăm să extindem exporturile, dar și cooperarea moldo-română”.

„Conform rezultatelor pentru anul 2022 și pentru primul semestru al anului 2023, România fiind principalul nostru partener comercial. În 2022, volumul comerțului între Republica Moldova și România a depăsit trei miliarde și jumătate. Invităm toti doritorii să depună dosarele la Camera de Comerț și Industrie până la începutul lunii septembrie. Vor fi înscrisi după principiul primul venit - primul servit”, menționează Sergiu Harea.

Cel de-al treilea eveniment expozițional organizat în toamna acestui an în România este tradiționala expoziție „Republica Moldova prezintă”, care pentru a cincea oară va fi găzduită de municipiul Iași, în perioada 10-12 noiembrie. Cererile de participare vor fi recepționate până la 1 noiembrie. O parte dintre cheltuielile suportate de companiile participante la expoziții va fi acoperită de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului și de Agenția de Investiții.

„Actualmente, fiind și război la hotar, avem unica destinație sau cea mai mare destinație pentru producătorii noștri este piața UE, iar România pentru noi este nu doar piața țintă de destinație cât și piață Hub, pe care noi valorificăm și amplificăm exporturile noastre, 357 de mii pentru ambele evenimente; pentru Iași - 57 de mii, pentru „Indagra Food”- 300 de mii”, susține Ion Iordachi, director interimar al Agenției de Investiții.

Expoziția „Republica Moldova prezintă” a fost organizată anterior și în alte orașe din România, precum Cluj, Brașov și Ploiești.

Citește mai mult