Politic

La Chișinău va avea loc Reuniunea ambasadorilor Republicii Moldova

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene organizează la Chișinău, în perioada 16 – 17 august 2023, reuniunea ambasadorilor Republicii Moldova. Evenimentul va fi inaugurat de către președintele Maia Sandu și vicepremierul Nicu Popescu.

Potrivit MAEIE, evenimentul are drept scop examinarea chestiunilor legate de realizarea politicii externe a Republicii Moldova și stabilirea unor noi sarcini și priorități pe termen scurt și mediu, aprecierea activității misiunilor diplomatice și sporirii eficienței acestora. În cadrul reuniunii vor fi examinate chestiuni legate de evoluția relațiilor internaționale din ultima perioadă, inclusiv progresul Republicii Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană.

O prioritate la ordinea zilei o constituie și problemele cu care se confruntă diaspora, modalitățile de a oferi protecție socială cetățenilor moldoveni aflați peste hotare. În acest sens, șefii de misiuni diplomatice vor participa la lucrările Zilei Diasporei dar și la Diaspora Business Forum.

În scopul eficientizării activității ambasadelor, formulării unor sarcini concrete pentru instituțiile serviciului diplomatic în vederea atingerii obiectivelor trasate de autorități în politica externă, agenda evenimentului include și întâlniri ale șefilor de misiuni cu președinta Maia Sandu, președintele Parlamentului Igor Grosu, premierul Dorin Recean dar și alți conducători ai instituțiilor de stat. Totodată, în calitate de invitați speciali, vor participa cu intervenții în regim de videoconferință mai mulți miniștri ai afacerilor externe.

Citește mai mult