Politic

LIVE// Deputații, în ședință extraordinară. Proiectul privind susținerea gospodăriilor vulnerabile energetic este inclus pe ordinea de zi

Parlamentul s-a convocat în sesiune extraordinară. Deputații examinează o serie de acte normative prezentate de Guvern, precum și un șir de inițiative legislative, ce reglementează diferite domenii.

La ședința Parlamentului, deputații vor ratifica Acordul de grant cu Banca Mondială, semnat la 9 august, precum și asistența financiară, în valoare de peste 88 de milioane de dolari, oferită de Statele Unite ale Americii și Elveția, care este disponibilă până la data de 30 septembrie.

De asemenea, va fi examinată în lectura a doua reforma sistemului de asistență socială „Restart”, care prevede modificări la 19 legi. Urmează a fi aprobat și proiectul ce prevede instrumente legislative de susținere a gospodăriilor vulnerabile energetic, precum și proiectul de modificare a Codului educației, care va oferi mai multe facilități pentru tinerii specialiști din sistemul educațional.

Parlamentul urmează să mai examineze proiectele de modificare a Legii cadastrului bunurilor imobile, a Legii cu privire la prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, a Legii securității statului, precum și proiectul de hotărâre privind numirea în funcție a unui director adjunct al Centrului Național Anticorupție. Totodată, va fi reexaminată Legea privind evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor în conformitate cu obiecțiile expuse de președintele Republicii Moldova.

Precizăm că ultima ședință a Parlamentului din sesiunea primăvară-vară a avut loc pe 31 iulie, însă conform Regulamentului Parlamentului, deputații se pot reuni în sesiuni extraordinare sau speciale, la cererea președintelui Republicii Moldova, a șefului Legislativului sau a unei treimi din deputați.

Viorica Rusica

Viorica Rusica

Autor

Citește mai mult