Un bărbat din capitală, salvat de pompier din incendiu
Un bărbat a fost salvat dintr-un incendiu, izbucnit vineri seara, într-o casă părăsită.
Potrivit pompierilor, flăcările au izbucnit într-o casă părăsită din sectorul Rîșcani din municipiul Chișinău. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 19:37 și lichidat la ora 21:35.
Pentru stingerea arderii, la fața locului au intervenit trei echipaje de salvatori. Angajații IGSU au stabilit că focul a cuprins o casă veche părăsită.
În timpul intervenției, pompierii au evacuat un bărbat. Acesta nu a suferit arsuri și intoxicații, fiind predat echipei de medici pentru examinare.
Conform IGSU, focul a distrus în totalitate acoperișul casei părăsite cu suprafața de 80 de metri pătrați. Cauza și circumstanțele producerii incendiului urmează a fi stabilite.