Regional

Festivalul Poveștilor la Zăbriceni, raionul Edineț

Nu a uitat de satul natal și revine în fiecare vară ca să bucure copiii din localitate. Vorbim de Daniela Mastacan, originară din Zăbriceni, raionul Edineț, dar stabilită în Franța de 15 ani, care a organizat în locul său de baștină un festival de povești.

imagine simbol
Sursa: imagine simbol

Daniela Mastacan spune că acest festival îl organizează în memoria bunicului său care-i spunea povești înainte de culcare. Mai mult, este și o distracție pentru copiii din sat care nu au parte în perioada vacanței de distracție.

„Copiii în sat nu au prea multă posibilitate să plece undeva în vacanță și poveștile, cred că, este universul lor. Poveștile în sensul larg - teatru, cărțile, muzica, viața noastră este o întreagă poveste”, spune organizatoarea festivalului.

La eveniment a venit și o povestitoare din Franța, care este pentru prima dată în Republica Moldova. Ea le-a adus copiilor povești din toate colțurile lumii.

„Spun povești din întreaga lume. Gadoue Gaia reprezintă un vechi morman de pământ. Eu adun povestiri din toată lumea și le dau viață, le fac să trăiască după bătaia inimii mele. Vorbesc despre sufletul și spiritul oamenilor”, spune povestitoarea Gadoue Gaia.

Pe lângă poveștile de pe scenă, copiii cunosc și satul unde locuiesc. Iulia Grosu spune că va organiza o plimbare unde cei mici vor afla despre mahalalele satului și tot acolo vor asculta povești.

„Acestea sunt povești culese pentru punctele inițiale cum se numesc mahalalele din satele noastre. Începem din "Ponoară" și terminăm la "Pod". Chiar dacă o să ajung la o fântână, cum spunem noi în "Fundoaia", este un punct oarecare, o să le povestesc „Fata babei și fata moșneagului”, spune Iulia Grosu.

Pe lângă copii, bucuroși sunt și părinții că micuții lor au parte de distracție în vacanță.

„Pentru copii este ceva interesant, ceva nou, ceva care nu văd copiii la noi în toată ziua așa ceva.”;

„E o idee foarte bună, fiindcă, într-adevăr, simt vara lipsa de dispoziție, de prietenie, de a se întâlni împreună și, într-adevăr, e o sărbătoare pentru copii.”

Festivalul Poveștilor de la Zăbriceni este organizat al doilea an consecutiv.

Citește mai mult