Social

În Republica Moldova a fost produs primul autobuz electric

Premieră pentru Republica Moldova! A fost produs primul autobuz electric cu încărcare dinamică, care parcurge 70 de kilometri în mod autonom și corespunde tuturor standardelor internaționale. Vehiculul a fost asamblat de către inginerii unei companii specializate în producerea utilajelor electronice pentru transport, care sunt exportate în peste 170 de orașe din lume.

facebook.com/ Dumitru Alaiba
Sursa: facebook.com/ Dumitru Alaiba

„Este foarte semnificativ lucrul pe care l-am făcut și am vrea să-l cunoască toată Moldova și conducerea țării”, a declarat Vitalie Eșanu.

Prezent la eveniment, prim-ministrul Dorin Recean a remarcat că acest proiect va impulsiona dezvoltarea economică, iar asamblarea unui autobuz de producție locală nu înseamnă altceva decât o acțiune concretă în contextul tranziției la energia verde.

facebook.com/ Dumitru Alaiba
Sursa: facebook.com/ Dumitru Alaiba

„Sunt 11 autobuze electrice de acest model, se exploatează la Bălți, pe caroseria asta, adică tot cu tehnologia noastră, acesta e un produs comun”, a relatat Vitalie Eșanu, directorul întreprinderii.

El susține că, în acest an, primele 25 de autobuze electrice autohtone vor fi livrate în municipiul Bălți, de asemenea, vor fi exportate în Ucraina și România, unde există cereri pentru aceste mijloace de transport.

facebook.com/ Dumitru Alaiba
Sursa: facebook.com/ Dumitru Alaiba

„Proiectul acesta este semnificativ din mai multe puncte de vedere. Acest proiect este important pe mai multe dimensiuni. Este dimensiunea dezvoltare economică, în mod special a sectorului electronicilor în care foarte puțină lume credea în Republica Moldova.”

Potrivit Ministerului Energiei, aproximativ 35% din toată energia din țara noastră este consumată de transport, iar cea mai simplă cale de a reduce emisiile de CO 2 este trecerea la sursele electrice.

facebook.com/ Dumitru Alaiba
Sursa: facebook.com/ Dumitru Alaiba

Citește mai mult