Ambasadorul britanic, despre decizia CSE de a suspenda licența pentru șase posturi TV: „A fost una corectă”
Decizia Comisiei Situații Excepționale (CSE) de acum o săptămână, prin care șase posturi TV din Republica Moldova au rămas fără drept de emisie în perioada de urgență, este una corectă. Declarația a fost făcută de ambasadorul Marii Britanii la Chișinău, Steven Fisher. Asta în condițiile în care, potrivit diplomatului, raportul Consiliului Audiovizualului (CA) ar fi arătat „anumite nereguli” în activitatea celor șase posturi TV.
„Dreptul la libera exprimare este important, dar atunci când atunci există bănuieli că anumite lucruri nu au fost respectate, în anumite circumstanțe, autoritățile pot lua decizii de a închide anumite televiziuni. Să ne amintim că Republica Moldova se află la hotarele unui război, a unui război hibrid. Vedem cum Rusia își manifestă agresiunea și în Republica Moldova. (…) Noi avem încredere în autoritățile Republicii Moldova că vor decide la modul practic cum se manifestă aceste posturi de televiziune în privința politicii interne și a războiului. Am văzut raportul CA. Au fost anumite nereguli la aceste televiziuni, deci decizia CSE a fost una corectă, care a dus în final la suspendarea celor șase posturi TV”, a declarat ambasadorul britanic, Steven Fisher, în cadrul unui interviu pentru TV8.
Amintim că, în scopul protejării spațiului informațional național și prevenirii riscului de dezinformare prin răspândirea informațiilor false sau a tentativelor de manipulare a opiniei publice, CSE a suspendat, pe 16 decembrie, pe durata stării de urgență, licența de emisie a șase posturi de televiziune. Potrivit autorităților, la baza acestei decizii a stat lista persoanelor fizice și juridice supuse sancțiunilor internaționale, precum și multiplele constatări ale Consiliului Audiovizualului pentru lipsa unei informări corecte în reflectarea evenimentelor naționale, dar și a războiului din Ucraina. Șefa CA, Liliana Vițu susține că, înainte de a le fi suspendată licența de emisie, cele șase posturi TV vizate ar fi fost sancționate în repetate rânduri.
De menționat că mai mulți demnitari de rang înalt și organizații mass-media au venit cu reacții în urma deciziei CSE. În timp ce conducerea țării a salutat decizia Comisiei, Centrul pentru Jurnalism Independent a declarat că „autoritățile ar trebui să ofere explicații extinse privind circumstanțele faptice și juridice care justifică decizia CSE”. Asta „pentru a elimina interpretările eronate și pentru a aduce mai multă claritate”.
Cu o reacție a venit, inclusiv, șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova. Janis Mazeiks susține că autoritățile Republicii Moldova trebuie să continue să prezinte argumentele care au determinat CSE să suspende licențele de emisie pentru cele șase posturi TV. Potrivit diplomatului european, o decizie similară de interzicere a unor TV a fost luată și în Uniunea Europeană, însă „decizia comunității europene a fost foarte clar explicată populației”.