Sport

Victorie pentru „micii tricolori”

Echipa națională de juniori "sub 15 ani" a Republicii Moldova a debutat cu victorie la Turneul de dezvoltare UEFA, ce are loc în Estonia. Discipolii selecționerului Andrei Radiola au învins reprezentativa țării-gazdă cu scorul de 4:2.

fmf.md
Sursa: fmf.md

Micii noștri tricolori i-au luat tare pe fotbaliștii estoni și Adrian Murchin a deschis scorul deja în minutul 3. În scurt timp, însă, tot el a și egalat printr-un autogol.

Ghinioul s-a mutat apoi la cealaltă poartă, a Estoniei. Fundașul Rocco Oja a fost și el autorul unui autogol.

Timofei Rusu a înscris al treilea gol al reprezentativei țării noastre, la începutul reprizei secunde. La mijlocul ei Estonia a redus din handicap prin Ron Neltsas, care a executat excelent o lovitură liberă. Totuși, ai noștri au avut ultimul cuvânt: Alexandru Gore a marcat golul de 4:2 și a închis conturile în minutul 80 al partidei.

Naționala de juniori "sub 15 ani" a Republicii Moldova va juca al doilea său meci la Turneul de dezvoltare UEFA în ziua de joi, 24 august, când își va măsura forțele cu echipa similară a Bosniei și Herțegovina. Peste trei zile, elevii lui Andrei Radiola vor avea de jucat cu reprezentativa Azerbaidjanului. Toate meciurile se dispută în capitala Estoniei, orașul Tallinn.

Dmitri Ciolacu

Dmitri Ciolacu

Autor

Citește mai mult