Țara suntem noi // Veaceslav Bârdan știe cum pot fi depășite provocările economiei mondiale și crede cu tărie în integrarea europeană a Republicii Moldova
Veaceslav Bârdan este doctor în științe economice, la Universitatea Tehnică a Moldovei. De 28 de ani activează în domeniul învățământului superior ce contribuie la pregătirea tinerilor specialiști în domeniul marketingului și logisticii. În prezent, discipolii săi activează în diverse întreprinderi publice și private, bănci comerciale, companii de transport, agenții de turism și chiar companii transnaționale.
„Provocările economiei mondiale și regionale se reflectă și asupra economiei naționale și nu este ușor să le faci față. Dar, atât studenții, cât și profesorii, prin diverse programe, cum ar fi proiectul european de mobilitate ERASMUS+ ne oferă posibilitatea să facem schimb de experiență cu alte universități europene de profil din Portugalia, Franța, Bulgaria, Lituania, Spania”, susține Veaceslav Bârdan.
Veaceslav Bârdan mai predă și cursul de integrare europeană a economiei Republicii Moldova. În 2014 a editat și un manual la acest subiect.
„Acum lucrez la a doua ediție a cărții, una actualizată și ajustată la nivelul de colaborare moldo-comunitară. Mă bucur că, am crezut în parcursul european al țării noastre și, iată că mai bine de un an, Republica Moldova are statutul de stat candidat la aderare la marea familie europeană” spune Veaceslav Bârdan.
Moldova 1 prezintă proiectul „Țara suntem noi”, dedicat Zilei Independenței Republicii Moldova. 15 protagoniști din diverse domenii de activitate povestesc despre viața lor, valorile pe care le promovează.