Halterofilii, pe „drumul olimpic”
Halterofilii moldoveni se pregătesc intens pentru cea mai importantă competiție din acest an, Campionatele Mondiale. La întrecerile programate în Arabia Saudită, vor participa 4 halterofili din țara noastră, Marin Robu, Daniel Lungu, Tudor Bratu și Elena Erighin. Marea miză la aceste Mondiale este nu doar medalia, ci și posibiltatea de a lupta pentru participarea, vara viitoare, la Jocurile Olimpice de la Paris.
Pentru a atinge obiectivele, conducerea Federației de profil a schimbat și locul de cantonament pentru sportivii noștri. Halterofilii s-au pregătit toată vara la Școala Sportivă din Nisporeni și nu la Chișinău, cum o făceau mereu.
"De când am venit aici, rezultatele mele au fost mai bune. Acest an a început destul de bine pentru mine. Am luat medalii la seniori și juniori." spune Marin Robu.
"Ne-am antrenat în aceeași locație mereu și ne-am plictisit. Ne pregătim bine, ne antrenăm intens, cu greutăți tot mai mari. Sperăm să avem o prestație bună, pentru că Jocurile Olimpice sunt foarte aproape." afirmă Elena Erighin.
"Mă simt ca într-o familie, deoarece ne-am adunat toți la baza de antrenament. Este mai ușor de ridicat greutăți, pentru că ne motivăm reciproc. Sperăm să participăm bine la Mondiale." adaugă Tudor Bratu.
Campionatele Mondiale de haltere se vor disputa în premieră în Arabia Saudită, mai exact, în capitala Er-Riad, iar acolo se recomandă respectarea comportamentului în public, care trebuie sa fie unul rezervat. Sportivii moldoveni deja s-au interesat de aceste lucruri.
"Ne-am informat puțin despre regulile specifice acestei țări. Le vom respecta. Ne străduim să nu încălcăm nimic acolo." spune Daniel Lungu.
Competiția din Orientul Mijlociu este primul turneu care va conta pentru calificarea la Olimpiadă. La Jocurile Olimpice de la Paris vor ajunge primii șase din clasamentul mondial în fiecare categorie de greutate după toate competițiile de calificare.
"Desigur, sportivii așteaptă cu nerăbdare să participe la turneu. Toată vara au lucrat fără odihnă. Sunt toți în formă bună." afirmă antrenorul Sergiu Crețu.
Campionatele Mondiale de Haltere se vor desfășura în perioada 4 - 17 septembrie.