Servicii gratuite de screening pentru depistarea în stadii precoce a cancerului uterin, prestate în instituțiile medicale
Aproape în fiecare zi, în Republica Moldova o femeie este diagnosticată cu cancer de col uterin, iar la fiecare trei zile o altă femeie moare din cauza acestei maladii. Pentru a depista boala în stadiile precanceroace, sunt prestate gratuit servicii de screening în policlinici. Puține femei cunosc despre posibilitatea de a face investigații și se adresează prea târziu la medicul de familie.

Pe Elena am întâlnit-o la Centrul de referință în colposcopie de la Institutul Mamei și Copilului. De regulă, aici vin femeile, testele cărora au fost pozitive după prelevarea analizelor. Femeia spune că acum o lună, la îndemnul medicului de familie a hotărât să facă screening-ul cervical la policlinica din Orhei, iar rezultatul s-a dovedit a fi unul pozitiv.
„Am făcut acest test pentru prima dată și îmi pare rău că nu l-am făcut mai înainte. - Ce vârstă aveți? - 35 de ani, sunt mămică a trei copii. - Ultima dată când ați fost la ginecolog? - În 2018, medicul mi-a zis că e o problemă de sănătate și așa am lăsat, am văzut că nu ne supără nimic”, a spus Elena.
Și alte femei spun că au fost îndreptate de medicul ginecolog pentru a face analize mai complexe la Centrul de referință din capitală. Majoritatea dintre ele recunosc că nu au făcut niciodată până acum screening-ul colului uterin.
„Am făcut o consultație a gincologului, și după consultație m-a trimis aici la Centrul Mamei și a Copilului ca să excludă alte probleme, să fiu si eu în siguranță. Aș vrea să fiu și eu soacră mare, bunică să ajung și la nunta nepotilor mei”*, a spus o femeie.
„Sunt niste dureri abdominale și din cauza asta am încercat să fac o investigație. Medicul ginecolog mi-a dat îndreptare. Până acum nu am făcut nici testul „Papa Nicolau”, am rămas mai indiferentă, pur si simplu nu îmi trebuia că mă simțeam bine”, a spus o altă femeie.
Cancerul de col uterin este una din puținele maladii oncologice care pot fi prevenite prin efectuarea testului de screening.
„Această prelevare a testului citologic sau sinonimul „paptestul”, se face la nivelul medicinei primare, în localitățile unde femeile locuiesc și atunci medicul de familie invită femeia sau însăși femeile solicită acest teste. Este un test gratuit”, a explicat Uliana Tabuica, șefa Centrului de colposcopie.
În cazul în care acest test arată schimbări în celulele colului uterin, femeia este referită la următoarea etapă de examinare care se face la centrele de Colposcopie, deschise în mai multe raioane ale țării. Una din cele mai mari instituții de acest gen activează din anul 2019, în cadrul Institutului Mamei și Copilului, perioadă în care au fost examinate peste 15 mii de paciente.
„Scopul este de a depista leziunile precanceroase pe colul uterin înainte de a se dezvolta cancerul. O patologie, cu părere de rău, asimptomatică până la stadii destul de avansate și atunci noi putem să o tratăm și respectiv, nu are de unde să se dezvolte cancerul”, a completat Uliana Tabuica.
Screening-ul de col uterin e recomandat o dată la trei ani femeilor cu vârsta cuprinsă între 25 și 61 de ani, și este acoperit integral de asigurarea medicală.