Summitul Tinerilor din Republica Moldova încurajează tinerii să se implice în dezvoltarea țării
Timp de trei zile, la Chișinău s-a desfășurat Summitul Tinerilor din Republica Moldova, cu genericul „Dor de Rădăcini”. Evenimentul a întrunit zeci de tineri de la noi din țară, dar și tineri moldoveni care-și fac studiile în România. Reprezentanții Federației Tinerilor Basarabeni din România, organizatorii acestui Summit, spun că vor să motiveze tinerii să rămână sau să se întoarcă în țară și să contribuie împreună la dezvoltarea și parcursul european al Republicii Moldova.

„Scopul evenimentului general a fost și este motivarea tinerilor care-și fac studiile în România să revină în Republica Moldova, iar cei care sunt acasă să nu plece. De la acest scop am pornit pe două direcții importante pentru tinerii noștri în prezent și anume: rolul tinerilor în procesele de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană și viitorul muncii în Republica Moldova. Rezultatele cu siguranță vorbesc de la sine”, a menționat președintele Federației Tinerilor Basarabeni din România, Cristin Murafa.
Tinerii participanți la Summit spun că bagajul de cunoștințe acumulat la studii în țară sau peste hotare îi va ajuta la implementarea ideilor de dezvoltare a țării.
„Eu am ales să urmez universitatea aici, la mine-n țară, și îndemn și alți tineri să urmeze acest exemplu, deoarece eu văd aici perspectivă, chiar dacă aceasta este cumva mai redusă decât în alte țări europene. Noi suntem pentru a dezvolta perspectivele, a ne crea viitorul care o să ne placă, o să ne satisfacă și o să ne cheme acasă”, spune studenta Stela Postolache.
„Am rămas aici să-mi fac studiile, dar probabil voi face un masterat peste hotare, pentru că vreau să beneficiez de așa oportunitate, de educație mai de calitate decât avem în Republica Moldova. Dar asta nu înseamnă că eu voi rămâne acolo. Neapărat mă voi întoarce în țară, pentru că aici e locul unde m-am născut și vreau să pun umărul pentru a dezvolta țara noastră”, spune studentul Grigore Rînja.
„Eu vreau să acumulez o experiență vastă și multiculturală în diferite țări. Mă duc în România pentru că sunt o fire aventurieră și îmi place să cunosc diferiți oameni, să fiu cât mai inspirată și, la final, să vin cu un bagaj larg, bogat și generos de idei pe care să le implementez în Republica Moldova”, menționează studenta Daniela Simion.
La eveniment a fost prezent și ministrul Economiei, Dumitru Alaiba, care a salutat inițiativa tinerilor și le-a vorbit despre oportunitățile pe care le oferă statul pentru a implementa ideile generate de aceștia.
„Mulți tineri de-ai noștri aleg să-și facă studiile în altă țară. O mare parte în România. De aceea, atunci când ei revin acasă, din proprie inițiativă vor să rămână parte a Republicii Moldova, să fie implicați, să-și formeze o părere, o opinie, să fie mai informați, atunci trebuie doar să salutăm asta și să fim parte a acestui proces”, a subliniat Dumitru Alaiba.
Summitul Tinerilor din Republica Moldova „Dor de Rădăcini” s-a desfășurat în perioada 1-3 septembrie și este la prima ediție. La eveniment au participat 80 de tineri. Organizatorii își propun ca la edițiile viitoare să adune un număr mult mai mare de participanți.