Sport

Farul Constanța a pierdut din nou

FC Universitatea-1948 Craiova a surclasat pe Farul Constanța cu scorul de 4:0 într-un meci din etapa a 8-a a Superligii românești de fotbal. Gazdele s-au desprins la 2:0 încă pînă la pauză. Golurile echipei conduse de pe margine de interimarul Dan Vasilică au fost marcate de belgianul Benjamin van Durmen în minutul 18 și Dragoș Albu în minutul 45.

Farul Constanţa
Sursa: Farul Constanţa

Oltenii și-au continuat recitalul după pauză. Un alt belgian, William Baeten a marcat pentru 3:0 în minutul 57, iar argentinianul Juan Bauza a stabilit scorul final în minutul 80.

"Am avut ocazii la început de meci, după care am încasat două goluri. Am încercat să schimb lucrurile la pauză, însă am vorbit în gol.", a declarat Gheorghe Hagi

Pentru FC "U" Craiova a fost cel mai categoric succes din acest campionat și abia al doilea meci în care nu a primit gol. De partea cealaltă, "marinarii" au suferit cel mai drastic eșec din actualul sezon și al treilea consecutiv în deplasare.

Un alt meci al etapei a 8-a, cel dintre Universitatea Cluj și Politehnica Iași a fost suspendat la scorul de 0:0 din cauza terenului impracticabil în urma unei ploi torențiale. Partida se va relua astăzi din minutul 54.

Radu Galbur

Radu Galbur

Autor

Citește mai mult