Politic

Uniunea Europeană susține modernizarea sectorului de securitate și apărare națională

Cooperarea Republicii Moldova cu Uniunea Europeană în domeniul securității și apărării, precum și situația regională de securitate, agravată de războiul brutal al Federației Ruse împotriva Ucrainei, au fost discutate la întrevederea prim-ministrului Dorin Recean cu președintele Comitetului militar al Uniunii Europene, generalul Robert Brieger, care s-a aflat în vizită în țara noastră, se spune într-un comunicat de presă al Guvernului.

gov.md
Sursa: gov.md

Șeful Executivului a apreciat asistența acordată țării noastre de statele membre ale Uniunii Europene în procesul de reformare a sectorului apărării naționale. În mod special, premierul Dorin Recean s-a referit la Instrumentul European pentru Pace (EPF), prin intermediul căruia Uniunea Europeană contribuie la modernizarea Armatei Naționale și sporirea rezilienței țării noastre față de noile provocări de securitate.

De asemenea, prim-ministrul a menționat că autoritățile rămân concentrate pe consolidarea capacităților de apărare ale țării. În acest sens, a fost majorat bugetul pentru domeniul apărării și a fost sporită prezența militarilor moldoveni la operațiunile de menținere a păcii, Moldova devenind un furnizor de securitate.

„Republica Moldova trebuie să fie parte a arhitecturii europene de securitate și poate aduce o valoare adăugată pe acest segment. În același timp, fortificarea armatei la cele mai înalte standarde este o componentă vitală și în capacitatea autorităților de a apăra interesele cetățenilor noștri”, a spus premierul Dorin Recean.

La rândul său, generalul Robert Brieger a reiterat sprijinul Uniunii Europene pentru sporirea profesionalismului militarilor din Republica Moldova și transformarea instituției de apărare, accentuând că, în baza lecțiilor învățate și a necesităților curente, cooperarea moldo-comunitară va fi intensificată.

gov.md
Sursa: gov.md

Citește mai mult