Maia Sandu spune când vor fi deschise negocierile de aderare pentru Republica Moldova: Răspunsul îl vom afla la ședința Consiliului UE
Republica Moldova se bucură de susținerea statelor UE, însă autoritățile de la Chișinău trebuie să depună eforturi pentru a convinge toate statele membre în vederea luării unei decizii pozitive pentru țara noastră. Președinta Maia Sandu a declarat pentru un post de televiziune din Republica Moldova că în luna decembrie, Consiliul UE își va anunța decizia cu referire la Republica Moldova și Ucraina privind deschiderea negocierilor de aderare.
„Răspunsul îl vom afla în decembrie, la ședința Consiliului Uniunii Europene. În octombrie, Comisia Europeană va face public raportul de evaluare, Guvernul trebuie în această săptămână să transmită informația actualizată pentru acest raport”, a declarat Maia Sandu.
Republica Moldova și-a asumat angajamente „serioase” susține președinta, menționând că își concentrează eforturile pe activități de promovare a Republicii Moldova. Totodată, Maia Sandu a menționat că în acest proces există state care sprijină cu ușurință extinderea UE și țări care „nu sunt încântate”.
„Suntem într-o situație bună, avem multă susținere, dar trebuie să convingem toate statele membre și instituțiile europene și să discutăm în continuare pentru a avea o decizie pozitivă”, a susținut președinta.
În opinia președintei, cea mia importantă reformă este în domeniul justiției. Aceasta, potrivit șefei statului, trebuie să fie credibilă, implementată conform procedurilor. Reforma durează deoarece este opusă rezistența din interiorul sistemului.
„Nu o agreează mulți oameni din sistem, sunt oameni care vor să ia decizii cum vor, nu cum cere legea, să poată să câștige mită. Această rezistență creează impedimente. Suntem în proces de curățare, a trebuit să creăm mecanisme de la zero, mecanisme externe. A luat ceva timp, trebuie să insistăm pe procesul de curățare”, a opinat președinta.
Maia Sandu a mai spus că UE va decide deschiderea negocierilor pentru Republica Moldova odată cu Ucraina. Șefa statului a salutat reformele promovate de Ucraina.
„Decizia va fi luată pe ambele state si va fi aceeași abordare. Este impresionant că Ucraina reușește să își apere cetățenii, să se miște pe contraofensivă și să promoveze reforme. Este important pentru noi ca Ucraina să se miște pe această direcție. Este important pentru Ucraina ca Republica Moldova să meargă spre integrare europeană”, a declarat Maia Sandu.
În iunie 2022, Consiliul European a decis să acorde statutul de țări candidate la aderare pentru Republica Moldova și Ucraina.
Autoritățile de la Chișinău speră să obțină deschiderea negocierilor de aderare până la sfârșitul anului.