1200 de euro pentru un permis de conducere. Oamenii legii au destructurat o nouă schemă de corupție
O nouă schemă de corupție la eliberarea permiselor de conducere a fost destructurată de ofițerii CNA și procurorii anticorupție. Este vorba de un angajat al Agenției Servicii Publice din oficiul Hîncești și doi intermediari care au pretins sume între 300 și 1200 de euro pentru un permis. Cele trei persoane au fost reținute și plasate în izolatorul CNA pentru 72 de ore. Agenția Servicii Publice anunță că acordă organelor de anchetă tot sprijinul în investigarea acestor cazuri.

Potrivit probatoriului, oferit de CNA și procurori, cei trei suspecți ar fi acționat coordonat, susținând că ar avea influență asupra angajaților Secției Înmatricularea Transportului și Calificarea Conducătorilor Auto din Hîncești și că îi pot determina să favorizeze candidații să susțină probele teoretice și practice. Centrul Național Anticorupție a publicat interceptările telefonice ale unor persoane vizate în dosar. Într-un episod, unul dintre bănuiți discută cu o altă persoană care spune că a susținut examenul fără nicio greșeală și urmează să se întâlnească.
*„- Alo.
- Alo, domnul Iura bună ziua.
- Da, salut.
- La mine chestia dată, totul e bine.
- Tăt e băț?
- Tot e bine, 0 puncte greșeli.
- Da, bun.
- Foarte bine, noi vedem cum ne eliberăm și putem să intrăm la dumneavoastră.
- Da.
- Vă sunăm.
- Bine.”*
Cei care primeau mită foloseau un limbaj codificat. Într-o altă convorbire, cele două persoane vizate în dosar vorbesc despre eliberarea unui alt permis de conducere pentru o sumă de 350 de euro.
*„- Da.
- Unul de trei jumate și hai mai repede.
- Da.
- Hai fuga!
- Da, bine, iaca acum sunt în drum, da, hai.”*
Totodată, ofițerii CNA au efectuat percheziții în birourile, automobilele și la domiciliile persoanelor suspecte. În cadrul perchezițiilor au fost ridicate înscrisuri de ciornă cu date de identitate ale candidaților, copii de pe buletine de identitate, sume de bani, în total 38 de mii de euro, 39 de mii de lei, 400 de dolari, 420 de lire sterline, precum și telefoane mobile. Cele trei persoane au fost reținute pentru 72 de ore. Agenția Servicii Publice anunță că este în comunicare activă cu organele de drept și acordă tot sprijinul pentru elucidarea deplină a cazurilor documentate.