Transplantul de organe, o problemă etico-socială în Republica Moldova
În Republica Moldova în lista de așteptare pentru un transplant se regăsesc aproximativ 80 de oameni. De la începutul acestui an, medicii din țara noastră au efectuat doar două intervenții de acest fel, în timp ce peste hotare a devenit o practică pentru sute de pacienți. Despre acest subiect a discutat prezentatoarea Știrilor de la Moldova 1, Leanca Lașco-Rață, cu profesorul chirurg Vlad Brașoveanu, șeful Secției transplant hepatic al Institutului Clinic Fundeni din București, și cu Crina Ștefănescu, președinta transplantanților de ficat din România. Găsiți mai jos textul interviului realizat de colega noastră.
Leanca Lașco-Rață: În Republica Moldova avem peste 80 de persoane care sunt pe lista de așteptare pentru un transplant. Vedem din reportajul realizat de către colegii de la știri că au fost doar două intervenții de acest fel în acest an. De ce sunt atât de puține pentru că avem capacitățile necesare?
Vlad Brașoveanu: Este al doilea centru deschis în 2013, în spațiul românesc, după București. În această perioadă au fost efectuate 25 de transplanturi hepatice de la donator viu și alte patru de la donator cadaveric. A fost perioada pandemiei. În Chișinău singura secție care furniza donatori cadaverici de la Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime” a fost transformată în secție Covid și atunci s-a stopat practic transplantul hepatic de la donator cadaveric. Sunt și alte centre, precum Institutul de Medicină Urgentă, Institutul de Neurologie și Neurochirurgie, care pot fi acreditate pentru donare de organe. Sunt peste 80 de pacienți pe lista de așteptare pentru un transplant de ficat. Este foarte important să revigorăm transplantul de ficat de la donator cadaveric pentru că prețurile de cost de întreținere și de tratare a bolnavilor sunt mult mai mari decât transplantul de ficat în sine. Pare mult pentru că prețul de cost al unui transplant hepatic poate fi în jur de o sută de mii de euro, dar întreținerea acestor bolnavi care nu au altă soluție costă mult mai mult. De aceea trebuie să promovăm transplantul de ficat fie de la donator cadaveric, fie de la donator viu.
Leanca Lașco-Rață: Despre importanța acestor intervenții ne spune prin propriul exemplu doamna Ștefănescu. Știu că ați trecut printr-o asemenea intervenție. Cât a durat așteptarea și cum vi s-a schimbat viața?
Crina Ștefănescu: Așteptarea a durat șase ani. De la începutul bolii am știut că nu am altă șansă la viață decât transplantul. Fiind medic, știam niște lucruri, cunoșteam complicațiile și pronosticul. Din acest motiv, am mers la Institutul Clinic Fundeni și am fost urmărită pre transplant și în momentul în care am decompensat, am urcat pe lista de așteptare. Vă dau aceste date ca lumea să le cunoască și să aibă încredere în Programul National de Transplant, care este unul transparent și pe care îl susținem cu toată încrederea pentru că suntem parte a acestui program. Datorită lui noi trăim. În cadrul acestui program s-au întâmplat miracolele pe care le-au efectuat domnii profesori și este foarte important. Mie mi-au redat viață. Sunt în familie, îmi văd nepoții cum cresc. Muncesc, fac ce îmi place, ajut alți oameni care au nevoie de mine. Ne-au redat societății, iar prin prezența noastră suntem cea mai adevărată campanie pro donație care există. Noi suntem dovadă vie.
Leanca Lașco-Rață: Știu că Republica Moldova are un acord de colaborare cu România de a face schimb de organe pentru transplant, semnat anul trecut. Să ne spuneți cum decurge acest proces. Au fost deja primele intervenții?
Vlad Brașoveanu: Sigur, există acest acord de predare de organe. Ultimul caz a fost un donator cadaveric, care nu a putut fi realizat la București, nici la Iași și nici la celelalte centre din România. Ca să nu pierdem acel organ, am contactat echipele de la Chișinău și, în timp util, a ajuns ficatul și a fost transplantat la un bolnav aflat în boală terminală hepatică și acum este într-o condiție biologică foarte bună. Avem o colaborare foarte bună. Programul de transplant a fost realizat de profesorul Irinel Popescu împreună cu regretatul profesor, Vlad Hotineanu. Ei au pus bazele acestui centru și, în această perioadă, au fost realizate peste 70 de transplanturi hepatice. Sunt foarte puține, dar este un început. Știm că Republica Moldova este într-o criză financiară din cauza războiului și din alte motive. Apariția Republicii Moldova cu transplanturi hepatice pe harta Europei este un semn foarte-foarte bun.
Leanca Lașco-Rață: De multe ori în țara noastră există percepția de etică, iar multe rude refuză să își dea acordul la asemenea intervenții sau pentru transplantul organelor. De ce ar trebui oamenii să înțeleagă că este un proces firesc, iar în momentul în care nu mai există soluții de salvare să încerci să salvezi alte vieți?
Crina Ștefănescu: Totul ține de informații și de comunicare. Din acest motiv intervin pacienții. Noi trebuie să discutăm în comunitatea în care trăim și să spunem exact ce se întâmplă în cadrul programului și care sunt etapele. Cum ne recuperăm după transplant. Cum sunt aleși pacienții eligibili pentru transplant. Numai cei răuvoitori denaturează adevărul și emit anumite preconcepții că ar fi un organ dedicat cuiva. Și nu există așa ceva. Dumnezeu îl dedică. Sunt trei-patru pacienți care sunt investigați și cel mai bun potențial primitor este ales. Nimeni nu riscă să piardă un organ care este așa de prețios pentru un VIP. Nu există așa ceva, sunt doar scandaluri de presă care fac foarte mult rău. Trebuie să spun că mass-media a fost cel mai de seamă aliat al nostru în campaniile pro donare. S-a văzut clar că după asemenea campanii a crescut numărul de donatori. În același timp, media ne-a fost și cel mai mare dușman, când s-au propagat informații absolut eronate. Întotdeauna este mai ușor să distrugi decât să construiești ceva.
Leanca Lașco-Rață: Care este situația în România, oamenii sunt dispuși să accepte asemenea intervenții, se fac suficient de multe operații de transplant?
Vlad Brașoveanu: Rata de donare este de aproape 60-70 la sută, iar acest fapt ne situează în primele țări europene. Nu ne comparăm cu Spania sau Croația, unde rata de donare e mult mai mare și constituie peste 80 la sută. Totuși românii sunt pro donare. Există alte probleme, iar una dintre ele a fost pandemia, iar unele secții de terapie intensivă s-au transformat în secții Covid și atunci am rămas cumva în urmă față de Occident, unde în acea perioadă s-au transplantat organe inclusiv de la persoane cu Covid. Noi nu am avut acest curaj. Dacă luăm perioada post Covid, acum avem 58 de proceduri, dintre care s-a efectuat transplant la șase copii, iar cel mai mic are trei ani. Avem o rată de reușită sută la sută. Până la sfârșitul anului, credem că vom ajunge la un număr de 80 de transplanturi, ceea ce duce la scăderea mortalității pe lista de așteptare. Obiectivul este salvarea de vieți omenești. În România sunt peste 500 de pacienți pe lista de așteptare și este imperativ necesar pe viitor să mai deschidem un centru, și cel mai probabil va fi la Cluj-Napoca, ca să închidem acest cerc și să reușim să efectuăm un număr cât mai mare de transplanturi hepatice.
Leanca Lașco-Rață: Vă mulțumesc tare mult pentru aceste discuții și vă mai așteptăm la Moldova 1 și cu alte ocazii.
