Burse de merit pentru cei mai buni elevi și studenți din Republica Moldova
Cabinetul de miniștri a probat acordarea a 77 de burse de merit pentru elevii și studenții care obțin performanțe în procesul de studii. La burse de merit au candidat studenții și elevii care au obținut în anul precedent o medie a notelor nu mai mică de 9.

În anul de studii 2023-2024 urmează a fi acordate următoarele tipuri de burse de merit:
Bursa Republicii - 12 burse, în valoare de 2030 de lei fiecare, pentru studenții ciclului I, ciclului II, studii integrate, învățământ medical și farmaceutic din instituțiile de învățământ superior;
Bursa Guvernului – 30 de burse, în valoare de 1690 de lei, pentru studenții ciclului I, ciclului II, studii integrate, învățământ medical și farmaceutic din instituțiile de învățământ superior;
Bursa Președintelui Republicii Moldova - 15 burse, dintre care 10 (1845 de lei) pentru studenții ciclului I, ciclului II, studii superioare integrate, învățământ medical și farmaceutic din instituțiile de învățământ superior și 5 burse (1430 de lei) pentru elevii din instituțiile de învățământ profesional tehnic.
Bursa „Gaudeamus" - 20 de burse, în valoare de 1230 de lei, pentru elevii din instituțiile de învățământ profesional tehnic.
Bursele de merit sunt acordate „în scopul susținerii și promovării performanțelor academice în rândul tinerilor și implicării active a lor în activități extra curriculare sociale și de cercetare științifică, conferințe, concursuri, expoziții”, precizează Ministerul Educației și cercetării.
Pentru competiția din anul academic 2023-2024, instituțiile de învățământ superior au înaintat 88 dosare, iar instituțiile de învățământ profesional tehnic - 43 de dosare.