Regional

Caz tragic în raionul Telenești: Două minore au ucis „cu deosebită cruzime” o femeie de 67 de ani

Două minore de 14 și 15 ani au fost reținute aseară fiind suspectate de săvârșirea unui omor cu deosebită cruzime. Potrivit Poliției, acestea au înjunghiat o femeie de 67 de ani și au fugit de la fața locului.

„În cadrul cercetărilor s-a stabilit că fetele, aflându-se în gospodăria unui băiat în satul Ghermănești din raionul Telenești, ar fi intrat într-un conflict cu stăpâna casei, o femeie de 67 de ani, ulterior cearta degenerând într-o bătaie. În rezultat, acestea pe rând i-au aplicat femeii multiple lovituri de cuțit pe diferite regiuni ale corpului, au acoperit-o cu o plapumă și s-au eschivat de la fața locului, iar cuțitele le-ar fi aruncat într-o fântână de lângă gospodăria victimei”, precizează Poliția.

Oamenii legii susțin că minorele nu sunt la prima abatere de la lege, fiind implicate în mai multe cazuri de bătaie în diferite sectoare ale capitalei, iar unele imagini de agresiune au fost distribuite în mediul online.

Una dintre ele este plasată într-un Centru de plasament în situații de risc din capitală pe care îl părăsește des fără a înștiința responsabilii.

Poliția precizează că solicitat repetat implicarea specialiștilor pentru responsabilizarea și corectarea comportamentului minorei, dar și examinarea stării sale de sănătate.

Pe caz a fost pornită o cauză penală pentru „ Omor intenționat săvârșit cu deosebită cruzime, precum și din motive sadice”.

Viorica Rusica

Viorica Rusica

Autor

Citește mai mult