Economic

O misiune a FMI se află la Chișinău. Realizarea programului guvernamental și sprijinirea parcursului european al Republicii Moldova, pe agenda discuțiilor

Prim-ministrul Dorin Recean a avut o întâlnire cu membrii delegației Fondului Monetar Internațional (FMI), condusă de Clara Mira. Agenda discuțiilor a cuprins aspecte referitoare la consultările pentru anul 2023, programul de creditare și mecanismele de finanțare pentru reziliență și sustenabilitate.

Guvernul Republicii Moldova
Sursa: Guvernul Republicii Moldova

Șeful Executivului s-a referit la mersul reformelor inițiate în domeniul justiției, progresul în dezvoltarea economică a țării, măsurile de sprijinire a antreprenoriatului și avansarea pe agenda europeană a Republicii Moldova.

„Printre cele mai importante priorități ale Guvernului sunt reforma justiției și lupta anticorupție. Trebuie să asigurăm instrumentele necesare de autocurățare a sistemului. În același timp, punem accent pe dezvoltarea economică - e necesar să oferim sustenabilitate și predictibilitate antreprenorilor. De asemenea, stimulăm investițiile din sectorul eficienței energetice, care vor avea un impact pozitiv pe termen lung atât pentru mediul de afaceri, cât și pentru comunitățile din toată țara. În acest sens, mizăm pe suportul partenerilor externi, inclusiv al FMI, pentru crearea politicilor de sprijin”, a spus premierul Dorin Recean.

La întrevedere, s-a discutat și despre importanța cooperării cu FMI în procesul de sprijinire a parcursului european al Republicii Moldova, prin consolidarea instituțională, armonizarea legislației, alinierea la standardele europene, dar și minimizarea vulnerabilităților legate de schimbările climatice.

Pe perioada vizitei, misiunea FMI va avea un șir de ședințe de lucru cu reprezentanții Ministerului Finanțelor pentru a face analiza evoluțiilor recente și progresul atins în implementarea programului guvernamental.

Misiunea FMI va purta discuții privitoare la cea de-a patra evaluare a programului susținut prin Mecanismul extins de creditare (ECF) și Mecanismul de finanțare extinsă (EFF), precum și al solicitării autorităților de a acorda susținere Republicii Moldova în baza noului Mecanism de finanțare pentru reziliență și sustenabilitate (RSF).

Ulterior, vor fi făcute recomandări privind implementarea programului.

Citește mai mult