Social

Lipsă de cadre medicale în sistemul penitenciar din R. Moldova

Chiar dacă statul, cu sprijinul partnerilor externi, depune eforturi substanțiale pentru asigurarea deținuților cu condiții mai bune și servicii medicale de calitate, o altă problemă este lipsa cadrelor medicale. În prezent, Administrația Națională a Penitenciarelor ar avea nevoie de 55 de lucrători medicali. Reprezentanțiii instituției susțin că motivele pentru care cadrele medicale ezită să muncească în izolatoare țin de ordin psihologic, dar și financiar.

În Republica Moldova sunt 18 penitenciare, iar potrivit Administrației Naționale ale Penitenciarelor (ANP), în 14 dintre ele, există secții medicale de ambulator acreditate. Altfel spus, serviciile medicale sunt prestate în conformitate cu standardele naționale. Chiar dacă dispun de echipamente și toate cele necesare pentru a intereveni de urgență, sistemul medical din penitenciar duce lipsă de angajați.

„În zece secții medicale de ambulator nu există șef de serviciu medical și același medic generalist”, a menționat șefa Direcției medicale a ANP, Irina Barbîroș.

Potrivit acesteia, în cadrul ANP sunt vacante 35 de funcții pentru medici și alte 20 pentru asistenți medicali, însă, acestea nu sunt luate cu asalt de către lucrătorii medicali. Un motiv ar fi salariul mic, susține Barbîroș. În medie, lunar un medic ridică 12 mii de lei, iar un asistent medical - 10 mii de lei. Un alt motiv ar fi factorii psihologici.

„Există specific în cadrul sistemului penitenciar, poate că nu fiecare medic este psihologic pregătit ca să lucreze cu un contingent mai specific de pacienți. Ar putea fi ăsta un factor. Alt factor este că medicii emigrează, noi știm că ei caută salarii mai bune”, a mai remarcat șefa Direcției medicale a ANP.

Cele spuse de Barbîroș sunt confirmate și de directorul ANP, Anatolie Falca, care afirmă că problema nu îi vizează doar pe ei, ci pe întregul sistem medical.

„Avem un deficit de lucrători medicali pe toate domeniile, și doctori, și asistenți medicali, dar problema nu este doar în sistemul penitenciar, ci în toată republica”, a declarat Anatolie Falca.

Ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru susține că instituția pe care o conduce încearcă să rezolve această problemă.

„Problema este cu persoanalul medical. Aici nu avem personal medical calificat, care să răspundă tuturor specializărilor, dar încercăm să depunem eforturi în acest sens”, a spus ministra.

În prezent, în toate penitenciarele din țară, activează 200 de angajați medicali, care au grijă de sănătatea a peste 5700 de deținuți. Un calcul matematic ne arată că unui angajat îi revin 28 de pacienți.

Citește mai mult