Social

În premieră, în Republica Moldova este marcată „Ziua Națională a Ambulanței”

Astăzi, în Republica Moldova este marcată, în premieră, „Ziua Națională a Ambulanței”, după ce Guvernul a aprobat instituirea acesteia pentru a spori creșterea gradului de responsabilitate a cetățenilor, atât pentru protejarea vieții proprii, cât și a celor din jur.

În prezent, în cadrul serviciului de asistență medicală urgentă prespitalicească activează aproximativ 5600 de angajați care intervin anual în circa 1 milion de solicitări.

Serviciul este unul esențial și în cazuri excepționale, precum pandemii, cutremure, inundații, criza refugiaților sau război, potrivit Ministerului Sănătății.

Ziua Ambulanței este marcată în mai multe țări europene, inclusiv în România, prin organizarea de evenimente cu participarea populației, instituțiilor medicale, autorităților și ONG-urilor.

Citește mai mult